Ninge curat ca intr-un dor de moarte,
Dezastre mari de fulgi se-ntampla-n cer.
La geamul plans al casei de departe
Se-aude-n noapte-un cantec: ler ui-ler.
Acum, acolo ninge-a vesnicie,
Brazii miros a nastere in munti
Si-ncet se sting in veghea lor tarzie
Doua faclii, doi pomi ajunsi carunti.
Umbrele lor ca-n vis mi se arata
Veghind la geam atat de-adanc si greu,
Ca din tacerea lor insingurata
Isi rupe vorba insusi Dumnezeu.
Cumpana vremii tulbure se-nclina
Cu focuri mari de ger spre cuibul lor.
Si parca-i soarbe-o stranie lumina,
Si-ncet se duc prin aspre vami de dor.
Pe fruntea lor se-ncheaga-un nimb de ceata,
In pieptul meu lucreaza-un fier cu zimti;
Si tot mai des se-aud haitasi de gheata
Pe partea lumii, cea dinspre parinti.
Pe cai de fulgi acuma m-as intoarce
Sa cad la prag, zidit intre nameti,
Si ceasul lumii, cu noroase ace,
Sa-l dau-napoi cu, simple, doua vieti.
Dar ninge-n noapte fara vindecare
Cu ler ui-ler peste-un sfarsit de veac.
Mi-e dor Si-ador m cu fruntea pe ninsoare,
Decapitat de-acest colind sarac.
|