In seara aceasta poezia
scrie cu mine lozinci pentru lebede,
ma confunda cu trandafir ul de geniu
caruia i s-a transplantat parfumul in unghii
si-mi recomanda iarba in loc de lectura.
Dar cum prin valea de fum a oglinzii
paunii isi deplang fr umusetea zadarnica,
aproape brutal camasa sperantei
incepe sa miroase a sudoare,
o molima beethoveniana
imi coseste deodata pianul
si-mi simt limba amara in gura
ca pe o crisalida din care au zburat
toate cuvintele.
Constat in schimb, cu rusinoasa invidie,
ca roua cade pe flori
fara a fi invocata,
ca iarba rasare nu din dragoste pentru sine,
iar ciresii fara sa aiba vreun interes
personal
dau in floare.
|