Fuga mea din carne, Doamne,-i tot mai grea,
M-ai inchis in mine ca-ntr-un fel de cifr u,
M-ai zidit in oase spre a ma avea
Viata si cu moartea-n dulce echilibr u.
Dar cum viata stie moartea numai vrea,
Si se invecheste pielea mea de zimbru,
Si invat sa nu fiu, si-i atat de simplu,
Si e-o vina mare, si nu-i vina mea.
M-ai impuns in coate, mi-ai lovit genunchii
Cu fiori de raza si aripi de har,
Dar un rest de noapte mi-ai lasat sub unghii
Ca sa-mi fie trupul, Doamne, in zadar.
Umbra si lumina-mi sangera pe muchii
Si invat sa nu fiu, si nici nu sunt chiar!
|