Transfigurat si singur, iubito, m-as intoarce,
Dus de mareea blanda-a miresmelor de fan,
Cu dor ul meu de-acasa-ncarcat pe sapte arce,
La tar m de linisti calde de-a pur uri sa raman.
Aici, sub stele fixe ce se-oxideaza-n ploaie,
Ne incuiem in case ca-n cochilii de melci,
Prin piept ne trec de-a valma lungi sine de tramvaie
Si inima ne-o trecem prin radicaluri reci.
In vechi salcami cu floarea cazuta-n inertie
Albinele aduna-o mireasma de consum,
Iar fier u-a prins la suf let si-l roade-o nostalgie
De rosie rugina, peste poteci de fum.
De cum se lasa iarna am niste stari ciudate,
Sunt trist si ma inunda un plans fosforescent,
Dar vin sa ma aline in graba roti dintate,
Dispuse sa-mi transforme tristetea in curent.
De-aceea nu stiu daca mai pot a ma intoarce,
Am si uitat mirosul de ham aprins pe cal.
Mesajele campiei ajung cu greu incoace
Si-n golul lor lucreaza doar greieri de metal.
|