Din cer ul vested zeii se arunca
Stoluri albastre de copii batrani.
Instinctele au ostenit de munca
Si cai troieni necheaza prin salcami.
Albinele duc florile-n ispita,
Iubindu-le mecanic prin gradini.
Doar tu mai urci o lacrima-nvechita
Spre norii sterpi, pe scripeti de lumini.
E lampa stelei parca afumata,
Marea-i cu pete, iernile-s fierbinti.
Pe valea zilei, de-un vechi plug arata,
Tu esti copilul semanand dorinti.
Sufletul tau mai plange prin culise,
Arde pe mari, adoar me in statui,
Isi tipa, goarna, ranile deschise
Ci mari fanfare-ineaca glasul lui!
|