Doar trestia-ar putea sa te masoare!
La brat cu Orionul, o! cum vii
Te-as confunda cu-o apriga ninsoare
Ce-mi bate-n geam vitralii stravezii.
C-un tren suav tras de doi ingeri rosii.
Sa stau intre traverse si sa strig,
Iar tu sa-mi deraiezi pe lacrimi, o! si
Sa ningi, sa ningi, si br usc sa-mi fie frig.
(Sau poate chiar as inventa zapada
O lampa-antarctida cu fitil,
Iluzia ca un paun cu coada
Sa se strecoare-n patul meu, tiptil.)
Sa-mi treci prin piept subtire cum e lancea.
Oh, de pe saua norilor prelins,
Sa-ti strig: Eu sunt chiar printul de La Mancha!
Tu cine esti, de nu mai sta de nins?
|