Cunosc un copil
care a inghitit un pui de crocodil.
Altfel cum se explica
faptul ca, la o adica,
cand nu si-a facut tema la algebra
sau cand se preface ca are febra,
cand smiorcaie ca nu vrea ceai, ci cafea,
cand vrea ceva cu tot dinadinsul
sau cand nu vrea
in ochii lui apar lacrimi crocodilicesti,
aproape sincere, aproape firesti
O data cu copilul
creste si crocodilul,
si teama mi-i ca-ntr-o zi
il poate (chiar din burta sa) inghiti.
In calitatea mea de autor
ma simt, pur si simplu, dator
sa-i rog pe copiii sinceri, cuminti si gentili,
care n-au in burta lor crocodili,
sa incercam in vreun fel
sa scoatem crocodilul din el.
Si ce sa facem cu biata reptila,
urata si inutila?
S-o aruncam in Nil,
acolo unde-i sta bine unui crocodil,
sau, daca nu-i lipsit cu totul de logica,
s-o predam la Gradina Zoologica.
|