Ninge de doua nopti. Pe zare
Se sparg sigilii reci de plumb,
Ninge pe poduri si-abatoare,
Pe triste scar te de porumb.
In ceruri joase e-o risipa
Si-o drama de argint curat.
In albul ce se infiripa
Bacovia s-a aratat.
Umbrita-i este efigia
Si nimbu-i e de abur sfant.
El pare-a fi insusi Mesia
Ce-acum coboara pe pamant.
I-s sparte palmele de cuie,
I-s umerii surpati in mit,
Si gura lui cand da sa spuie,
Gura lui ninge nins cumplit.
Ninge Bacovia Nomade
Ninsori pe chipul lumii curg
Si fulgii par a fi monade
In mana lui de Demiurg.
Ninge a psalm si-a r ugaciune,
Ninge spasmodic, monoton.
Pornesc in noapte sa rasune
Mari trambite la Ierichon.
Venit din sfere rotitoare,
El poate ca s-a intors la noi
Sa izbaveasca, prin ninsoare,
Aceasta lume de noroi.
In carne i se vede cerul
Si taina unor alte stari;
Asculta cum ne roade fierul,
Cum scade veacu-n lumanari.
Aprinde iar melancolia
In lampa cer ului divin.
Priviti-l el e chiar Mesia.
Ninge Bacovia. Amin.
|