Astept exodul marilor ninsori
In stoluri albe prin vazduhul serii.
Loviti de aripi nalte, aprigi nori
Sa scuture de sus ceresti siberii.
Sa ninga bland, abrupt si disperat,
Sa curga-n jos zapada ca o lava,
Si sa alunece-ntr-un vis curat
Intreaga-aceasta lume, grav bolnava.
Sa ninga fraged si sa ninga sfant,
Sa ninga obsesiv, ca intr-o vina,
Si Don Quijote, la mii de mori de vant,
Sa macine o tragica faina.
Sa se dezbrace lucr urile-n cer,
Ca-ntr-un delir si-o jupuire sfanta,
Si-n tr upul lor cel fara de mister
Sa se intample-o spargere si-o nunta.
Din nord sa fumege corabii lungi
Ca niste foci pe zarea innorata,
Iar timpul prins in ceasuri mari de fulgi
Din sine sa renasca, inca-o data.
Si iar sa ninga. Aprige valtori
S-aprinda-n nopti zapezi fosforescente,
Noroaiele invinse de candori
Sa tipe, albe, printre elemente.
Transfigurat sub pure, mari ninsori
Crescande peste tot si peste toate,
Sa se trezeasca Turnul lumii-n zori
Un nufar alb, carunt de puritate.
|