Oricat mi-ai pune miere peste rana,
Eu, Doamne, a ma vindeca nu pot
De boala timpului, si mor de tot,
Si ma subtii ca sfintii din icoana.
Apa in care m-ai lasat sa-not
E tot mai neagra, mai nepamanteana;
Si ploi de foc m-alunga, ca pe Lot,
Si parca-aud si inger ul cu goarna.
Si nici un semn nu-i dinspre vesnicie.
Timpul se surpa-n mine ca un mal,
Moartea se-aude fluierand in vie.
Sangele meu e blandul miel pascal
Pascand in zori prin crangul ideal
Si care, vai, nu stie, nici nu stie
|