Lemn sarac, ce scartai in salcami,
Si tu, iarba, cu tarana-n gura,
Tot croiti de ani si saptamani,
Spre-a le face haine pe masura.
Plansa-i mana, degetele-mi ard,
Cand pornesc in noapte a va scrie
Din singuratatea mea de brad
Exilat din munte in campie.
Ma ineaca neguri reci de fum
Si ma soarbe golul departarii.
Voi ce faceti, bunii mei, si cum
Mai purtati camasile rabdarii?
Va mai vad in vis adeseori
Stand cu umbra indelung la masa
Si band tipat tulbur de cocori
Langa zarea lumii friguroasa.
Stiu ca-n nopti de taina va rugati
Unui zeu sa-mi mangaie exilul,
Si cand ning colinde pe Carpati
Iar schimbati in candele fitilul.
Va tot pare ca din departari
Vine-un negustor si striga-n poarta,
Dar in carul lui cu lumanari
V-au ramas doar capete de soarta.
Si deodata sunteti mai car unti,
Se-nmultesc in pragul usii carii,
Si-ascultati cum toamna-si striga-n munti,
Prin noroiul veacului, ogarii.
Ador miti, lipiti langa dureri,
Iar cocosii va vestesc din strane
Ca din turma zilelor de ieri
V-a ramas doar Mielul din icoane.
|