Mama, te respira sarea unei mari cu malu-n ceata
Si ramai tot mai putina, si cand dau ca sa te strig
Cade-o stranie ninsoare, parca dintr-o alta viata,
Si amurgul sangereaza ca o lebada pe dig.
Si decembrie-si dezleaga cainii albi in patru vanturi,
Si incepe-o vanatoare fara treceri, fara vad,
Si nu pot ca sa te apar decat doar la mine-n ganduri,
Unde nu patrund dulgherii ce lucreaza-n lemn de brad.
Te mai vad in nopti senine, bland arate de colinde,
Asteptand pe-un pr und de lacrimi si-ascultand singuratati;
Peste vamile pierdute, pe sub stelele flamande,
Tremura-o lumina unde s-ar putea sa te arati.
Si te duci pe-un fir de raza, rasarind la prag de lume,
Si te strig dar mi se-ntoarce glasul frant si fara leac;
Golurile se-nfioara Se-nroseste marea-n spume
Si ramai tot mai putina ca faclia-acestui veac.
|