Ca un nomad imbatranit la foc,
Imi lustruiesc, pumnal coclit, destinul.
Steaua-mi de mult si-a consumat seninul,
Din inger mi-a ramas doar un chistoc.
Norocul mi-a murit chiar in ghioc,
Si viata mi se-acreste precum vinul;
Sufletul meu, naiv si ventriloc,
Sta-nchis in trup si plange ca strainul.
Si nimeni nu-i in locul meu sa moara.
Trupul imi plange-ntre oglinzi, sedus
De-un ochi noptos din cer ul presupus,
Inchiriind in somn, seara de seara,
Scandura patului cea dulce-amara
Sora cu lemnul cr ucii lui Iisus.
|