Si care-i, Doamne, boala ce ma-nvinge,
De ma destram pe-aceste mari pustii,
Umflat de nori, pe ape de lesii,
Ducand pamant pe tample si meninge?
Moartea prin sange-mi secera faclii,
Ochiul mintit s-a dezvatat a ninge,
Anii mei tineri spanzura-n carlige
Ca mieii fragezi in macelarii.
Un vechi pacat ma-ndeamna din adancuri
Sa ma zidesc in somnul meu de viu,
Ca fructul care se retrage-n samburi
Pana-i miroase carnea a pustiu,
Si nici nu stiu: fosneste fr unza-n cranguri
Sau iarba care-am inceput sa fiu.
|