Sunt trist ca o romanta veche-n care
Toamna a fost strivita de-un tramvai,
Iubito, si mi-s palmele amare
Doua gravuri cu linii scurte, vai.
Pe-aici tacerea varuieste plopii,
Stelele-si lasa icrele-n stramtori,
Singuratatea lung fosnind din rochii
Ma vrea amantul ei; iar uneori
In mine parca innopteaza marea.
Ma surpa lent o zbatere si-un dor,
De simt albind pe ganduri toata sarea
Ce lustr uieste pestii in Bosfor.
Nopti albe ca o iedera livida
Imi cresc pe piept; sub valuri reci de frig
Te simt in mine ca pe-o Atlantida,
Ca pe-o planeta vie si te strig,
Dar parca nu m-auzi! M-auzi tu oare?
Storc zarile si-astept un semn sa-mi dai,
Caci sunt mai trist ca o romanta-n care
Toamna a fost strivita de-un tramvai.
|