Nebun e Turnul, Doamne , si-i macinat de-o boala,
Zidarii-s surzi si gangavi, n-au stire nici habar.
Si zidul se inalta spre cer ca o greseala,
Tusind din toti peretii, astmatic si bizar.
In sus se urca piatra si-n jos se-aduc mor minte,
Si scripetii ideii mai scartaie din greu.
Firul cu plumb e lipsa si mana parca minte,
Si nu exista lege, nici timp, nici Dumnezeu.
Traiasca Tur nul! striga guri foanfe din perete,
Caci el e dictatura sistemului solar!
Pe schele s-aprind norii si calfelor li-e sete,
Si Tur nul creste-ntruna, absurd si in zadar.
Jos s-au plodit guzganii si-l rod la temelie,
In bezna foiesc gusteri si sasaie naparci,
Dar nimeni nu mai vede, n-aude si nu stie,
Si mesterii n-au limba, ci parca-un fel de zgarci.
E-un Tur n inchis, ce-n sine mereu se tot absoarbe.
In usi se-nvart mistere si nu doar simple chei.
Ferestrele-s de sange, iar in subsoluri oarbe
Se afla la-ntuneric Gradina de idei.
Vedeti? Pe dinauntru il roade-o igrasie,
Si ceea ce-l mai tine e acel gand fatal
Ca singur el mai poate, mai vede si mai stie,
Si ca intr uchipeaza un vis universal.
Mereu sporeste Turnul, mereu se tot ridica,
Vrand sa imite-n toate un fals proiect de rai.
Dar uriasa-i masa rasfrange-o umbra mica
Si-o viziune oarba, ingusta, de cobai.
Ca niste reci celule, se-mbuca piatra-n piatra,
Mesterii simt pe piele fiori ciudati de ger.
Si zidul creste-ntruna, scripetii plang si latra,
Si Turnul se inalta schelalaind spre cer.
Stafia lui hilara impunge-n nori orbeste,
Adulmecandu-si propriul sfarsit si-agonizand.
Iar Dumnezeu, de-o vreme, de sus il ur mareste
Si, intristat la culme, pare muncit de-un gand.
|