Daca viata mea plange cu-albastre diamante,
O, inima de pluta, nu inventa candori!
Cuvintelor li-i iarasi dor de Homer si Dante,
Degeaba-ngrasi in sila estetica cu flori.
Din pietre si din arbori mai poate curge sange
Si luna peste ape mai are ideal,
Si Pan, zeul salbatic, mai poate, iata, plange
O lacrima curata sclipind primordial.
Materia mai rade cu ochii ei albastri,
Orasul mai incape in gura unei flori,
Si sufletul mai umbla cu cheia pe la astri
Si sta deasupra lumii in scranciob de ninsori.
Deci poarta-ti rana blonda prin scoli si-asezaminte,
Pe-unde misterul umbla-n camasa de copil,
Si ea, realitatea, sa-ti fie diriginte,
Colegi de clasa plopii si vantul de april.
Caci iata mor imagini prin aerul de farsa
Si timpul te tinteste din turnurile-i reci,
Iar pe campia zilei, de aspre muzici arsa,
In mici calesti de purpur se plimba vechii greci.
|