Vine vremea
cand inger ul meu
mananca memoria de aur a teiului,
se furiseaza in interior ul pietrelor
pentru a fotografia
viziunea lor de nisip,
pune-n miscare secrete mecanisme de roua,
trage din mireasma salcamii
zicandu-le: Buna ziua, scumpii mei parinti!
Si inca: amaneteaza cantecul privighetorii,
imi coloreaza sentimentele
(facandu-mi-le astfel vizibile),
e gata in orice moment
sa infloreasca in locul cartofului
si sustine ca eu sunt primul bolnav
care sufera de-o boala nemaiintalnita:
viziunea inimii.
|