de jos te-ai ridicat drept, pietros, viforos,
pentru moti, pentru cei saraci si goi, pentru toti., si-ai despicat in doua istoria,
taran de cremene, cum n-a fost altul sa-ti semene,
Horia!
te-ai desprins aspru din gloata,
cu-obraji supti,
cu ochi crunti,
sa lupti
sa-nfrunti
din salbatecii-ti munti: ostile craiului, temnita, roata
vrut-ai sa spinteci pe munti, pe vai, largi, netede, slobode cai
pentru-ai tai, cei mancati de straini, despuiati
de biruri, de zbiri,
de rele-oranduiri
si uitati
de regi si-mparati
pan' la Balgrad pe roata, uimind calai, nemesi, gloata, ti-a batut neschimbat, sub tundra
saraca, aceeasi mare, nenfricata inima romano-
daca
duhul tau traieste inca treaz in munti si va trai darz cat vor domni peste moti zbiri crunti si miselnici despoti
urias domn,
pe-al adancurilor noastre sfasiat somn, pe-al razmeritelor rosu praznic -mai rosi-vei oare vreodat', naprasnic, acestui neam, viata si istoria -,
tu,
munte, al vrerilor noastre celor mai crunte.
Horia?!
|