E Rita, fecioara cu ochii sprintari, Cu sani ca de piatra,
Nascuta-n alaiul a zece cobzari, Regina pe satra.
Zglobie ca fulgul, cutreiera vai
Si negre poiene, Iar ochii ei tineri ii joaca-n vapai
Pe umede gene.
Cosita ei creata pe umerii goi
ii cade-n inele; Surasu-i arunca pe-ntregul zavoi
Sclipiri de margele.
Aprinsa-i naframa ce-i flutura-n vant, Rad galbeni in plete;
Cand trec c-un zambet, zvarl cusma-n pamant Nomadele cete.
Cand naste sub corturi un cant leganat, Si-un zvon de sandale,
Cu patima crunta ciocanele bat
in vechi nicovale.
Ea joaca sub vaierul strunei prelung
La focuri sarace. Si razele lunii fiinta-i strapung
Ca sute de ace.
Usor se mladie, roteste pe loc,
Dand chiot salbatic,
Si pare piciorul ei sprinten in joc Atins de jaratic.
Dispare-n vartejuri, sar banii pe sani,
Loviti de furtuna; Si geme ca vie sub mestere mani,
Lauta strabuna.
Tarziu stau nomazii la stele culcati, Iar ea pe campie,
Saruta vazduhul cu ochi dilatati De-o sfanta betie.
|