Sufletul meu coboara in prapastii fara capat,
Se amesteca cu vartejurile fara tel
Si urca in ceruri necunoscute mie
Se intoarce apoi, ratacind in abis.
Sufletul meu se daruieste
Umilind adancuri nestrabatute.
Sufletul meu ma indurereaza uneori
Si ma bucura alteori.
Pacatuiesc doar cand ma gandesc la sufletul meu.
Si atunci mi-aduc aminte de sufletul tau divin,
Suflet de animal insetat si infometat
De gustul sublim al libertatii;
Suflet scapat din vijelia timpului,
Ramas in afara de timp
Si adus dincolo de moarte, pentru a cunoaste
Esenta pura a dorului de tot si de toate.
Cand va uri acest suflet
S-or prabusii muntii
Si vor cadea imperii,
Se vor darama castele;
Oceane se vor revarsa
Si vanturi s-or amesteca
Venind peste noi,
Muritorii de rand
Dar cand sufletul tau va iubi,
Atunci vor inmuguri pomi ai tineretii vesnice.
Cu florile lor vom sta de straja
La hotarul dintre bine si rau.
Vor veni timpuri primejdios de frumoase,
Ne vor impresura dorinti vechi
Impreunate cu dorinti noi,
Ca sa se nasca cele care n-au fost si nu vor fi.
Lumea se va cutremura din temelii,
Cerul se va cununa cu pamantul
Si rodul lor se va numi inceput.
Atunci vesnicia va deveni muritoare.
Dar, fara sa blasfemez,
Tu, suflet al Omului Mare,
Vei deveni Iisusul sufletelor noastre,
Iar eu inchei aici, cersind indurare
|