N-am ințeles atunci cum s-a-ntamplat
cum ai devenit dintr-o data lumina
cum ai trecut prin prisma ochilor mei
și mi te-ai deschis in inima ca o floare
in toate culorile spectrului vizibil
in toate liniile campului magnetic ale sufletului
o elipsa miraculoasa
ca o pasare de Brancuși
dand din aripi.
Nici acum nu ințeleg cum s-a prabușit totul
cum s-a estompat lumina și s-au amestecat culorile
in aceasta bulboana a timpului
e prea mult de atunci, ma gandesc,
și numar pe degete anii
bufnițele din nuc
berzele cocoțate in varful cerului
asfințiturile insangerate
dac-aș putea sa-mi storc sufletul ca pe-o batista
și sa-mi culeg lacrimile inapoi
tot n-ar fi destul ca sa te adun la un loc
intr-o singura clipa
aici
in ținuturile acestea sufocate de liniște
unde n-au mai ramas decat ruinile Ierihonulunui
blestemul pietrelor
druizii
și nesfarșitele nisipuri albe ale Saharei.
|