Ploile lunii mai
umbla prin sufletul meu, voce necunoscuta,
rostind silabe in limba celor necunoscuti
ca pietrele varului.
Ma dor picioarele si totusi alerg prin sunete magice,
ma dor bratele si totusi ingenunchez si cuprind
un lemn vechi pe care e scrisa
invierea mortilor din satul umil.
Ma doare sufletul de multa lumina
de-aceea ma inchin obscurelor drumuri
pe care-am venit prin ploaia de mai
caraus sau poate pastor de la muntii Gurghiului.
|