Batrinul statea pe-o piatra pe caldarim
in dupa-amiaza de august.
Un paznic al strazii, ai fi zis,
al strazii tacute, pustii.
Trompetii Scolii de Arta nu se mai auzeau.
Statea cu gindul sucit. Privea intr-o parte,
raminind nemiscat aproape un minut.
Apoi un minut, in partea contrara.
incet isi scotea palaria de paie,
ii studia fundul si panglica lata.
O culoare indefinita prindea batrinul,
o culoare de piatra.
Devenea cenusiu. Trunchiul si membrele
se miscau mai cu greu, invaluite de umbre.
Om si materie se confundau pe-ndelete, alcatuire ciudata, din aceeasi pasta facuti. Tirziu, o pisica veni cu borul spre el. il mirosi si-i sari agitata pe-un umar. sforaiau amindoi pe cind o ploaie usoara cazu ca o mana din cerul albastru.
|