Se construieste, se cade, se urla,
se mutileaza, se sparge, se ciunteste, se amana
tot ce contine sange si nervi.
Daca faci un pas, in tine si-afara se trezeste pachidermul.
A nu avea fata, a nu sti asta si a continua.
Dincolo de stadiul starvului creste scoarta.
*
* *
La fel se intampla cu un chip intr-un sentiment negativ vin oxizii.
*
* *
Cum trece o negreala
peste suflete cuprinse
de piosenie,
s-ar putea sa fim vazuti de un personaj
cu totul ignorat,
la baza caselor si pe propozitia scrisa
(un colb foarte fin si o umbra, nu a cititorului,
nici a autorului) afli dovezi
ca exista intentii paralele,
ele nu raspund
la nici o intrebare, ele inainteaza,
e recomandabil sa-si memorezi
fiecare parte a corpului
si ele se stiu pe de rost
si inca repeta,
cand cineva se opreste se produc asasinate,
agresiuni si ele castiga
o voce in plus
si inca repeta.
*
* *
o buna maniera a nimicului
consta in a ne atrage atentia
cand se naste. Corpul lui pe firmele
destinatiilor noastre
poarta ordine de existenta in care
timpul si spatiul, atingandu-se
produc o gura,
am recunoscut un timp Iara demnitate
in destinul mamei. De obicei, necunoscandu-i sursa,
desi il continem, il secretam, orice obiect
ii canta funeraliile, orice limbaj
e un mormant pentru el. Langa obiecte
si limbaje redutabile, nametii lui
cu milioane de guri imprastie
naratiuni, popoare si sange.
si totusi mama e un destin fragil
si el locuieste in ea tara masura,
cand mi-o amintesc, ca un talhar inchide ochii
gandirea,
in partea textului acestuia, pe unde bat vremurile,
se afla trupul mamei scandalos de nemantuit
inaltarea ei Ia text e un simplu compromis,
timpul se balbaie in ea si consuma chipuri,
un tablou galgaind
de suprareal, dupa ce realul a fost in intregime
mancat.
*
* *
Nimic decat tremurul
unui tesut rupt, o privire cinica,
cateva obrazuri, chiar astfel poate sa inceapa
un anotimp.
Cineva lucreaza in subsoluri. De la un anume nivel
ti se urla in fata un nu, toate lucrurile
imbatranesc, pe chipuri se depune
un fel de sare, toti cunoscutii sunt atacati,
legaturile putrezesc
si eu cad.
*
* *
Si-acum despre peisajul verzui
al lipsei de stari,
o groapa moale, o despuiata cavitate
a zilei fara faruri, aici
se pompeaza limfe
de vieti stricate,
de obicei se devora ceva acolo,
de obicei cineva incearca sa scape,
de obicei reuseste partial
si intra hacuit in hacuitul
ochi de gudron
din care ies halci,
exprima-le,
da' exprima-le tu, eu sunt halca.
*
* *
In prima zi a anului, o miscare launtrica,
o partie fara nici o lumina
in cautarea unui predicat,
ceva din noi ramane totdeauna afara
din ordine, dupa realizarea tuturor conjunctiilor
si sistemelor de-acolo vin
exterminatorii,
plangi, ma, textule, fa un zgomot, ceva
pentru viata noastra
langa sisteme perfecte.
Aici si acum: un icnet sub o uriasa ventuza. La capatul indepartat al palniei steaua moarta, gaura neagra suge neobosita.
|