Azi - nici o calatorie. in continuare
imi desavarsesc arta
de a-mi suporta spasmele.
Recapitulez: dimineata - soarele sarac de iarna
pe ceafa - caldura de gaura calda, am intors capul -
negreala ei hurluita in creier m-a facut sa simt
ca ma sprijin de propria mea carne,
apoi imaginea unei intamplari de curand:
acasa sora mea, barbatul ei, mama intr-o margine
cu mintea in eclipsa - nu sufeream, intrebarea
pana cand? mi-a venit odata cu mirosul
de animal mort al cuiva cu care vorbeam si s-a topit
in scarba momentului, apoi trupul meu, cum aratam
in oglinda, mi-am pipait ridurile si gandul
ca daca nu voi fi operat voi fi ingropat
cu intunericul originar al plamanilor in mine
si ca exista multe zone de intuneric in noi,
ce-ar fi sa ma duc si sa ma rog, catedrala, intunericul
de-acolo, imaginea ca in trup in zona diafragmei
ar putea sa sada cineva care ar vedea cerul
cand as deschide gura, Doamne nu ma parasi, oare
chiar nu pot sa ies.
|