Mi-e dor de coruri lungi religioase din sobrele biserici protestante -deodata sa-mi patrunda pe fereastra, sa ma surprinda-n mijlocul odaii, intocmai ca pe Faust, cu bratu-ntins.
Incremenit s-ascult cantarea sfanta, si, covarsit de grava-i simplitate, sa-mi cada bratu-n jos, incet, incet, si capu-ncet pe piept sa mi se plece.
Sa simt in trupul tot o rascolire, si, rusinat de viata mea gresita, sa sovaiesc spre pat, sa ma trantesc, plangand zvacnit, cu fata-n perna rece.
Sa plang adanc, sa plang cutremurat, si corul sa-mi tot vina pe fereastra. Sa plang si-ntr-un tarziu, fara de veste, Sa intre tata-n camera-nserata.
Sa-mi spuna: «Bine, domnule, dar asta?» Usor, prelung pe umar sa ma bata.
Sa ma ridic zambind, sa-l strang in brate si mult sa plang la pieptul lui masiv.
Apoi as vrea sa-mi stranga tata mana, sa simt in barbateasca lui stransoare ca tot mai am pe lumea asta razim, ca-mi pot reface viata ratacita.
Sa plece-apoi. Si, ascultat muteste, sa dea porunci grabite. Peste-un ceas sa fie geamantanele-n trasura si tata sa ma cheme in biurou.
Sa-mi dea scrisori cu-adrese catre consuli, Sa-mi spuna: «S-a sfarsit copilaria!» Sa ma priveasca grav, sa dea din cap, tacuti sa coboram, apoi, la scara.
Cu ochii plansi, sa fie-acolo mama, s-o-mbratisez, sa-i spun: «Iertare, mama!" Timid, sa-ntrebe: «unde pleci?» iar tata, cu glasul lui ce nu admite replici: - «Se duce in Elvetia p-un an!»
Prin colturi sa sopteasca servitorii
|