Nu-mi cere azi raspunsul dragostei ce-mi porti. Mi-e amintirea-nvaluita-n nopti de gind, Nu stiu, a fost de mult sau poate-aseara, cind iubirea mea ti-ai tras-o singura la sorti.
Ne este sufletul inchis cu mii de porti, la fiecare strajuie un vis plingind, si zavorita intrebare-ntelegind ne-anina parca licariri in ochii morti.
Dar sint statui ornamentale la intrari
stereotip in poza ultimei iertari.
Si totusi, ne vom stringe mina, tematori.
Vom face streasina privirii noastre-n zare, uitind dovezile de miine, stiutori ca din uitari alcatuim o consolare.
|