Gindirea statatoare ca apele de balta din care luna tese o pinza de taceri pluteste despletita ca-n papura inalta o alga ce nu-si afla sfarsitul nicaieri.
O pajiste e balta, verzuie, argintata, -
intinderi de minciuna si leagan de-ndoiala, -
prin care vintul poarta o cale instelata
si-i prinde stropi de apa in pulberi de beteala.
In apele gindirii se oglindeste cerul, cincf luna-ntr-o clipire de ochi hain, sticlind, arunc-o raza alba de parc-adinc jungherul infipt si-1 vrea-n naluca tacerilor din grind.
Gindirea e nebuna cind flamura si prapuri inchipuie sticlirea din apele nalucii, de se-nconvoaie-n maldar padurile de papuri si trece duh de moarte pe apa baltii lucii.
Pe apa otravita marame in plutire acopera argintul din luna-ntr-un patrar. Miasmele tacerii se-mplinta in gindire si vircolacii-n ropot calari pe trestii sar.
|