Pat imi facusem din masa aceea,
grea, pentru adormire dupa crugul zilelor.
In ultimul pahar dansul baccililor ca un exod lunar se arcuia.
Cinlecul violei in pieptul osos se inabusea murind cu plaminii, mai palida, uscata, pielea miinii, pe ultimul pahar, tremura.
Cei din urma prieteni, baccilii, scinceau lugubra melodie a ultimei toamne; acompaniindu-i, gura mea. Doamne, te injura si ochii, dementi, rideau.
Mercurul termometrului spart se scalda in vinul inchegat al ultimei nopti -in singele altei neindurate morti.
Sfirsitul, indepartatul sfirsit, zabovea prin aluviunile coastelor rarite.
|