O, tu, a carei umbra imi staruie, dar nu er atit in amintire traieste trupu-ti gol, ti-oi podobi gradina cu-o singura statuie deasupra, ce dorintei sluji-va de simbol si bratele-i cata-vor faptura ta, ce nu e.
Ti-or podobi gradina irisi si chiparoasa cu Dragostea, ce fi-va un tisnitor havuz ; in freamatul din seara ce lesne-o sa-l auzi, pe-aleea unde pasul s-opreste si apasa, cind, in apus de soare, de clara roua uzi, se-nalta chiparosii si rozele se lasa.
Fintina si statuie, adeveriti-mi visul de-a fi trait cu dinsa aici, in seara, plina se fac florile singe si arborii tarina, iar celui ce va trece, statuie si fintina, sa-i spuneti ca aicea fu Dragostea si Visul
|