Si va veni o seara cand voi pleca de-aici, fara sa stiu prea bine unde ma duc si nici de vine putrezirea, sau incoltirea vine. Tacerea se va pune ca un pamant pe mine. Stiu, o sa vii in seara ca de obicei, s-aduci pe tine umbra rece a frunzelor de nuci. Vei intclege-ndata ca-s dus, din nemiscare, la capul meu ramasa, ca-ntaia lumanare. N-ai sa intrebi pe nimeni de cc-ti sunt de prisos genunchii copti, cerceii si sufletul frumos. Taci! pentru noi privelisti se cer alte cuvinte. Mai bine-n tine, surde aducerile-aminte, tumult. Dar ca un tipat intr-insul - te iubesc - si as iubi o piatra cu scrisul ovreiesc. Toamna, in cimitirul urban din bariere pune tristetea-n lespezi a stupilor cu miere si in priviri cerceii pamantului rotund. Si nu pot mai departe de moarte sa m-ascund.
|