Noaptea mana din spate carutele cu fanuri, si stele, poate roua, mai cad si-au mai cazut. Copacii stau in cale, ca toti atatia cerbi, si umbre, pe pamantul moale, au desfacut.
Taranii dorm pe fanul plin de mireasma uda si au plamanul umed de noapte si de fan. Frunze-au cazut, sau osii au scartait ; asculta : gafaie respirarea pamantului batran.
Dar n-ar fi cale codrul pletos sa-i sperie, boii, de somn, s-ar pune jos, pe genunchii moi. Carele merg de parca ar sta pe loc. Septembre chiuie singur, langa umbrele mari de boi.
Vara s-a dus, cosita in car, si-a aruncat stelele-n balta, toate, cate mai fura clare ; si ultima tacere, lunga, s-a asezat ; vacile, rnane-n ierburi, or sa le-afle-amare.
Natura nenceputa si noapte nenceputa, lasa sa-ti culc in pene sufletul meu batran, si lasa-ma cu boii, s-astept din nou, in ierburi, vara care se duce in carele cu fan.
V
In toamna asta ziua - de ce ? - s-a micsorat.
Campul pustiu si negru s-apropie de sat
de parca vrea prin garduri de lemn sa se strecoare,
sa mai patrunda inca o data in hambare.
Mai e ceva pe-aicea si nu-i, din ce-a trecut ;
casele, dupa geamuri, au dusumea de lut,
si au cerdacuri, langa camere goale, unse
cu baliga, de ploaie si de urzici impunse.
Poate-ar mugi aicea, de-ar fi sa fie, vaci ;
vita se tine-oloaga cu mana de araci
si-asteapta-acum, cand tata a incetat sa-i creasca,
ploaie s-o-ngalbeneasca, ploaie s-o putrezeasca.
Soseaua ca o talpa s-a rupt de-atatea ploi.
Trec porcii, cei cu suflet de balta, spre noroi,
trec porci urati, sa doarma stupid intr-o baltoaca -
ca haosul pe lume din nou sa se desfaca.
|