Femeie grau, femeie malai, femeie paine, cu trup ca o mocirla, domestic ca un caine,
pasune alba in care bratele imi pasc. Prin tine mor, prin tine traiesc, prin tine nasc, si vad
prin tine viata ca printr-un ochi de junca. Taranii-s mizeri, plugul e spart si boi de munca
asuda cu nemancarca in pantec; dar, in rau, simti revarsarea lunga a holdelor de grau si
simti belsugul, moartea, pamantul si planetii, tu ce esti geam spre moarte si ferestruia
vietii, tu care esti urata, caci omul c urat - si care esti frumoasa si preacurata-atat,
deoarece fiinta-mi de-acum te vrea frumoasa. Fsti ca un camp robusta si ca o bolta joasa,
esti ochi de libelula prin care cat divers - pretext pentru iubire, pretext de univers, pretext
pentru viata domestica de caine - femeie grau, femeie malai, femeie paine.
Vreau si nc-azvarle aceeasi furtuna in genunchi, femeie-nchisa-n mine ca o drioda-n trunchi, si vreau sa-ti spun tot ceea ce-i rit in adorare cu bratele intinse ca doua sfesnicare.
As vrea sa fiu aracul pe care vita suie, sa ne surpam, alaturi, in toamnele salhuie.
imbratisati, sub focul furtunilor, cuminte. Iti mai aduci aminte? iti mai aduci aminte?
Campul dupa fereastra conacului, ningea,
un plug cu bivoli harnici si sanatosi ara,
la nesfarsit, risipa semintelor, in casa
faptura ta topise: tamaie! sau matasa?
Si te-am cuprins deodata in palme, ca un plug,
ce duce-n tine soare, seminte de belsug.
|