O, ploaia primaverii care-a cazut din timp! lasa sa-mi spal in tine picioarele desculte, lasa sa-mi spal in tine sufletul meu descult!
O, ploaia racoroasa care-a cazut din timp! am intalnit-o-n drumuri, oblica, pe mosie, cu stropii grei de soare ca boabele din spicuri.
Oameni - sau poate-amurgul - in liniste ara, telina, spintecata la nesfarsit, fugea, si boii lingeau ploaia din cer in aratura.
Ploaie, spala pamantul de baliga cuminte, cruta pamantul, ploaie, de uraganul rau, bun, in desertul marii, setosilor de umblet,
umfla samanta bine si fa-o sa plesneasca; samanta de lucerna, de popusoi, de orz, orz pentru cai, lucerna la vaci si popusoiul
fa-l, ploaie, pentru oameni cari te-asteapta-n tinda, cu porci uscati de-amiaza, cu visini, cu pustiu si cu neveste-n care tipa copiii surzi.
Si pune frunze-n visini: ca sa se urce-omida,
fa graul: sa nu moara guzganii de pamant,
si salcii: sa se poata bivolii scarpina.
Lasa-n ocol sa fete vacile roscovane,
la.sa sa se iubeasca, clin spate, prin ograzi,
scurti si cu botul umed, cainii de vanatoare.
Lasa sa se reverse podgoriile lumii! Fa sa se coaca via si da-ne vinul nou, ce osteneste capul si limpezeste trupul.
Iar mie da-mi femeia pamantului tau negru, alba ca si lumina pamantului tau negru, buna ca si nutretul pamantului tau negru.
Si-n urma, prabuseste-mi lumina din vazduh, ingroapa-ma sub toata lumina din vazduh, agheazma blestemata, ploaie de primavara.
|