Te rup din reverie, prietena si sora, fiinta despletita din somn si aurora, balcon in vis cu bucle de pasari pentru vid. In muschii tai ai cantec, ureche ca un zid. si straluciri de pietre pierdute, ca o mana. Se clatina in tine oceanele de lana. in parul tau din care se impletira corzi s-a mistuit privirea , salina de matrozi plecati sa se usuce la soarele din tropic. Cat de departe-ti pare pamantul microscopic de-aici, de unde omul e-un mascarici urat, si-orasul ingenunche cu frunzele pe rat, si forta lenevoasa de-a se cata pe sine,
si moartea adormita cu coatele pe sine,
c-ai vrea in tine-0 seva sa urci cu ochi-nchisi -
si sangele prea vanat si aspru, de irisi.
|