in casa de tacere cu iederi si urzici, plina cu somn de bufniti cirne, cu ochii mici, nimeni nu stie toamna cind a intrat in casa, si anii de cind surpa peretii, ca sa iasa. Un clopot surd la masa si la culcat chema ; avea si-atuncea sparta arama, si coclea, si-l ascultam, cu gura pe lespede, cum geme, sa tie-n loc moluzul si curgerea de vreme. Motani de portelana, cu ochii verzi, au tors plecarea-n lume-a celor ce nu s-au mai intors ; dar s-auzeau, in seara cu geamat de lauze, clapele-ntirziate pe mini, ca niste buze. Poate e mama care motaie-n jilt, aici - coase ciorapi de lina moale, pentru bunici. Daca-ar cadea odata ploile roscovane, prin madulare-ar curge din nou, ca prin
burlane, si-ai fi in casa singur, pustiu si monoton -
ca-n insula vreunui salbatec Robinson.
|