Doi du=mani far-ast`mpar in urgie
Sn inima poetului se bat:
A arnei din aproape tiranie
+i-al cerului un eco departat!
Sn jos at`rna-n greutate lutul;
Sn sus se-nal a-al insuflarii foc
Se rumpe inima la tot minutul:
Vrajma=ii =i-au ales acela=i loc!
Cumplita-i lupta! ea se poate simte!
Dar n-o depl`nge-al graiului penel:
El zugrave=te plastice morminte,
Morm`ntul inimii i-ascuns de el!
Sunt clipe c`nd vapaia cea sublima
Se urca, stralucind ca meteor:
Se pare ca splendoarea se dar`ma
Pe elem`ntul ce-o popre=te-n zbor!
Sunt clipe c`nd povara t`r`toare
Sntinde falnic orizontul sau,
+i-ascunde-n ad`ncimi mare ul soare
Al cugetarilor lui Dumnezeu!
Cazut din sfera de lumini nestinse,
Tr`ntit in globul patimii lume=ti,
Poetul r`de-n amar`te pl`nse
Sau geme el in hohote drace=ti!
Idei contrare, cerul =i pam`ntul,
Din inima sarmanului detun.
S-aduna gloate spre-asculta cuv`ntul
+i-apoi rostesc os`nda: “ii nebun!”
|