| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Primavara de Virgil Gheorghiu E primavara iarasi si pasarile cinta Ascunse printre frunza ciresilor albiti, Un cintec de-amintire, iubirea noastra sfinta Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Cicluri de poeme
|
|||
|
Vezi toate poeziile din albumul CRISTALE DE SUFLET VALARENE
|
|||
|
1. Se apropie noaptea e o zi mohorata de toamna si cantam la chitara dorim sa ucidem melancolia langa o carafa de vin ca o inima inghetata ne lamentam singuri asa o toamna lunga si umeda iti topeste durerea in oase zile intregi de ploaie, impreuna doi bolnavi indragostiti intr-o lume bolnava ma pierd in vise, vreau sa compun o melodie sunetele aluneca printre corzi si auzul ramane blocat se apropie noaptea de perdelele albe pasii tai tarsiti umplu incaperea linistea trebuie oprita prin vorbe spuse, cantate, oricum viata-i goala ca o hala industriala dupa privatizare noii virusi isi fac de cap in pandemii nimic nu-i atat de important ca un om imens de zapada care paseste in guiness book noi suntem visatorii retrograzi aruncati pe marginea prapastiei doi cersetori care impart dragostea castigata la colturi de strazi sunt atatea pete de culoare in ochi sub pleoapele tale se taie ferestre prin care luna poate sa intre pe jos gandurile-s cazute pe covor sa caute incaltari de iarna se contempla reciproc muribunzii noi mai asteptam cativa ani curiosi sa vedem cine pleaca primul 2. Noaptea Aceste obiecte pe masa de scris si portretul tau in rama obeza ca niste figurine razlete sculptate in ceara. Cochilia de scoica in care a scapat un fir de nisip din care s-a format o perla si gandul la sarutul pe gatul cu perle cand singuratatea ma leaga de scaun si vine miezul noptii ca un pustiu din care nu mai apari. Apoi paianjenii care tes o panza pe care vreau sa-ti ilustrez poemul insailat pe hartie, noaptea. 3. Noaptea Noaptea, cantecele de dragoste intra-n inima pietrelor pretioase Tu le asculti si surazi in somn. Placerea zborului inalta prin aer deasupra de vise bucuria iluziei. 4. O altfel de noapte Tacerile noptii si pustiul din mine se intind ca o aratura peste somn sunt cuprins de victorii, infrangeri, mierle si cotofene ca intr-un fel de crang imaginar prin care trece brusc trenul. La crepusculul dintre zodii ma simt dintr-o data stapan cu sentimentele aduse la zi, sunt ca un nevazator pipaind lumina cu regatul mintii si tot alerg dupa un raspuns prin orasul acesta de umbre de parca-s atarnat de o fereastra la etaj sub care au rasarit brandusele de toamna. Cu simturile atrofiate cazute pe drum ca frunzele vestede raman in bataia vantului de anul trecut, ma ispiteste dorul de o altfel de noapte de noaptea prin care a trecut moartea si dusa a fost. 5. Cu noaptea devin tot mai usor in ninsoare si vantul se aseaza in spatele meu sa impinga drumul. In fundal nametii niste uriasi se napustesc inspre cai. Aici sunt mai multi lupi decat in paduri virgine cu noaptea revine ceata se instaleaza teama luminile casei nu se vad trebuie sa pregatesc pusca. 6. Noapte de ganduri noapte de ganduri pierdute barbat betivit in santul mizer al drumului trecatorii fantomatice umbre ale lunii intr-un cerc cat o roata un taran leaga calul de un tarus infipt in coasta pamantului in departare o tacere prin care zboara liliecii captusind o grota uitata pana canta cocosii diminetii moartea, un strigoi de poveste in haosul intunericului urca si coboara pe peretii cerului exersez mersul pe sarma in somn si ma trezesc ud de roua visului noaptea de ganduri pierdute crapa de zi pe furate. 7.Prima noapte stropita cu raze As indrazni sa gandesc lumea zidita din cuvinte lustruite, patratoase, cu ferestre care imprastie intunericul sa vad inaltimea cerului tot timpul ca intr-o oglinda cazuta pe ganduri la tarmul intelegerii noastre greoaie. Intr-un castel pe marginea raului sa adorm pe un pat incendiat de flori prima noapte stropita cu raze dincolo de cortina trasa a sufletului dupa spectacol. 8.Noptile Noptile se lungesc cu sangerari de stele pe ranile toamnei. Astept s-aluneci in melancolia din culorile padurii. Pe varfuri o roata de foc arde salbatic. 9.Sa simt noaptea la ea acasa aceste cuvinte vor ramane nespuse si numai noi ni le vom scrie nimeni nu va cauta sa inteleaga mersul lucrurilor acum am innoptat intr-o ruina sa simt noaptea la ea acasa cum doarme laolalta cu moartea pe un pat de scanduri ude ca un pod neterminat peste un fluviu pe care odata intrat nu te mai poti intoarce ma sperie ca n-o sa apuc dimineata cand ochiul masoara intinderea se inghesuie clipele in buzunarele inimii pentru a ineca moartea in sange si timpul o sa-mi ofere alte batai de cap 10.Plugurile ara noaptea Se aprinde lumina-n casa pustie o pasare neagra e la fereastra cineva apasa clapele pianului sa prind in auz ce nu se vede sa vad cu degetele ce nu se spune. Ingerii zilei sunt la copacul vietii sa ma unga cu mirosuri sfinte tot ce bantuie tacerea sa fuga sa urc prin mine fara teama pe scara interioara a luminii pana la masa din camera de zi unde vor petrece musafirii ultima zi a anului. Afara ninsorile se astern cu fluturi albi instelati timpul imbraca o noua masura plugurile ara noaptea unitatea adaugata a timpului. 11. Minipoemele noptii stiu luna se plimba noaptea pe acoperisuri cu mainile la ochi stelele cred ca e somnambula ingerii mirati si ei citesc in scriptura apocalipsa un nor iesit la plimbare o salveaza si se ascunde in palaria sarpelui otravite de nesomn ciupercile se pomenesc furate salcamii infloriti isi scapa parfumul prin aer un greier copil invata sa cante cu sincope in glas un cocos cu insomnii invidios ii trezeste pe ceilalti somnul aluneca in visele diminetii cai inaripati dupa racoarea noptii florile lacrimeaza cristale de roua cerul covor de purpura dincolo de paduri pe varful copacilor pe jumatate soarele se ridica-n picioare 12.Ingandurate aceste nopti ingandurate aceste nopti atinse cu mana pe frunte si-au lasat intunericul furat de felinare cu lumina pe umerii stalpilor mi s-au parut ca plang in ceata uneori cu lacrimi de roua, alteori cu ploi, bantuite de nelinisti si jivine le poti masura cu somnul moartea cazuta peste durerea oamenilor stelele au cazut si ele pe ganduri ascunse dincolo de luna din pamant s-au inaltat arbori ramuri ridicate din brate si degete cu insemne pe clorofila, o scriere cu cerneala-n nervuri linistite pasarile au cuiburi pe bratele infrunzite si vor creste puii cu hrana ciugulita din trup pana vor invata si zborul de noapte e o plecare-n dimineti solare unde se naste mereu nadejdea si nimeni nu-si reproseaza umbra mai mult decat omul 13.Trec fluturi negri Stiu, turnurile noptii spre luna se-nclina Pe acoperisuri vin pasari mari de prada, Din clipe prinse-n iris ies iele de lumina Cu dansul lor in cercuri spectacol de estrada. Ma inspaimanta bezna si nu am o sclipire Vin dezertari si temeri cu gustul lor de fiere, Si zbuciumul nadejdii aproape-i de topire In cupe isi tes panza paianjenii-n tacere. Prin campurile arse descoperi-vei drumul, Insingurat si gol esti, un izgonit din lume, Vai, unde sunt barbatii cu ochii lor ca scrumul? Si cui sa-i spun acuma ce ma framanta-anume? Te cheama voci difuze din spatiu de oriunde Si netezind taios, sunt cuvintele ca-n palma, Trec, parca, fluturi negri prin umbrele rotunde Si-n marginile vietii alunecarea-i calma. 14.Acoperit cu o mana de stele Daca vei auzi iarba, sa-mi pui in chimir o samanta de gand si-n traista dor, in loc de merinde, cine stie, daca pe drumul strain vor mai inflori vise cu rod. Si cine stie, daca fantanile vor sta in cumpana si nu vor fi secate de dor, altfel, voi adormi din amurg acoperit cu o mana de stele. Te voi visa in florile campului flamanda de aer, dimineata amintindu-mi doar pietrele drumului care ma iubesc, cu o durere de moarte. Ciclul poeme pentru femei 15.Tu esti femeie Tu esti femeie-n dosul ierbii Placerea chinului s-o frangi, Cu ochii tai se adapa cerbii In brate gandul cand il strangi. Tu esti femeie-n plans de roua Durerea apei, alb cuprinsa, Cand timpul ud de ani, se ploua, In curcubeu cu vocea stinsa. Tu esti femeie-n glasul noptii Umbra risipei de vesminte, Fosnirea mea la pragul portii Cand tu ma chemi fara cuvinte. 16. Femeile pe care le-am iubit Femeile pe care le-am iubit au plecat in alte tinuturi. N-au uitat nimic au carat si aerul ramas in urma lor tacerea ca o casa parasita si lumina-n mine lasata-n umbra(uitare). Mirate ca le-am avut, mandre de norocul lor de incarcatura de obiecte ostentativ sa le invidiez sa le pietruiesc drumul strain. Eu le flutur un zimbet ca la niste fufe gata sa se lipeasca de tine sa suferi, sa te coaca pe jar sa fie intotdeauna deasupra, sa-ti vanture formele pline, cu pielea lor smacuita. Femeile pe care le-am iubit raman cu golul de a nu mai iubi si irosesc dragostea in alte brate cu un fel de razbunare. 17.Femeia de ploaie M-a cautat femeia de ploaie Ochii au cazut in mainile ei Ca doua sfere de cristal A plecat imbujorata de placere Nu mai vazusem femei de ploaie Vroia sa faca dragoste Printre picaturi de apa Pe petale rumenite-n calduri. Nu stiu daca femeia de ploaie Simtea impulsul natural, Pentru ca vara exulta eroticul in nori Noptile se plimba printre barbati intorsi din drum, Una dintre ele m-a lasat in frig Cu o pelerina de vise Sa-mi umezeasca sub gene tabloul cu femei de apa ca niste iele prinse-n dans. 18. Departe asteapta femeia Lunatice nelinisti imi cutreiera Nervii-ntinsi. Pe cine voi intreba cum se impart aceste taramuri de ninsoare si ale cui sunt gheturile si noptile albe in care ma simt singur. Cautati aceste ganduri si imprastiati nelinistea pustiul acesta fara nisip, clipele acestea obosite. Departe asteapta femeia batuta de ploile insingurarii si gestul ei disperat de a se arunca in aer ca o pasare, si ochii ei frumosi sarutati cu teama buzelor de moarte. O sete uscata imi ucide ultimul instinct si noaptea e atat de rece. Nici nu mai vad umbra fruntii pierduta-n tacere unde voi gasi himera unei case in care nu voi locui nicidata. 19. O femeie cucernica De ziua florilor neinflorite o femeie s-a maritat cu barbatul de vis al prietenei sale schimband ordinea fireasca a lucrurilor. Merii infloreau albine iar sub ramurile nucului, de paza a fost vazuta o femeie cucernica, zi de zi bantuita de teama singuratatii cu care-si mangaia sanii ascunsi. Cel ce nu mai venea, cuprins de calduri disparuse pe drumul dintre anotimpuri si se auzeau zvonuri, ceea ce o framanta pe femeie remodelandu-i pustiul din incaperile gandului cu visul la portile deschise in toate anotimpurile tacerii. 20. O femeie abia desenata In fiecare cuvant din memorie sta de garda un inger Un barbat imaginar saruta o femeie abia desenata Cainele legat in lant priveste-n unghi cu ochi lenesi departarea, O pasare ii ciuguleste rabdarea Incearca sa-si improspateze aerul Din reflex ii flutura privirea spre poarta Stapanul lui asteapta o femeie desenata Vantul foamei ii plimba mirosul prin nari Dar el nu misca nimic Doarme intins in cusca vopsita, Adulmeca parfumul femeii venind Si viseza o libertate cainesca Alaturi de semenii vagabonzi Dar numai atat. 21. Femeia din ganduri Femeia din ganduri se desface pe dinauntru, ma uit la ea, o despic cu privirea, o invalui intr-un cearsaf de umbre nu este femeia mea si ma culc singur. Vreau sa-i vad acel ceva ascuns ridica din umeri, nu spune nimic, trupul ei devine o coloana de aer prin care coboara nisipul. Sunt uluit de atata nepasare, de golul din sufletul ei zambitor si vreau sa o mingai pe genunchi dar aluneca jos pe podele intinsa ca un vanat jupuit, la care ma sperie doar ochii umbriti de patimi descarnate de intuneric. 22. Tu esti femeia vazuta prin grau N-am fost pe unde trece gandul Gri, cerul se scutura de ploi, Campia respira intre doua rauri Aici vom ramane sub acoperis de stele. Tu esti femeia vazuta prin grau Munca topeste sarea-n palmele tale, Vom locui o vara aproape straini Umbra ta acopera gandul cu lumina. De voi veni inca odata, stiu Mi se va umple golul ramas la plecare, Toti caii campiei vor fi ai mei Si-i vom calari impreuna intre rauri Impreuna ne vom imbata cu vise Toamnele vor fi cu rodul de aur, Nu vom astepta iarna cu mainile-n san Tu o sa-mi incalzesti odaile inimii 23. O femeie inchisa intr-o carte Inima ta are culoarea aprinsa, a racilor fierti in apa sarata. O simt cum bate cu putere, cand ma apropii de tine ma ascunzi sub o geana. Se apleaca clipele si se sfarsesc ca o prada usoara, ma saruti. Faci prea tarziu pasul inapoi si drumul e anevoios ocoleste trecutul. Timida in gesturi, o femeie inchisa intr-o carte neterminata. La ultimul capitol privesti la ceasul de piatra potrivesti sentimentele pe roata si scrii cuvinte rotunde ca o paine rumena, fierbinte pusa obroc gandurilor mele. Astepti nerabdatoare momentul sa o rup cu mana, sa ma patrunda aroma calda din miez ca un copil flamand si pleci. 24. O femeie straina o femeie straina cu umerii aproape fragili se plimba cu pasi lenesi pe strazile orasului in ceata; se poate intui in tacere vibratia soaptelor ei, mirosul prafului umed cu iz de mazga, privirea pierduta sub pleoape, gandul abatut, ca o neliniste care-i tremura glasul o ameninta clipele bolnave, are acea greutate de bolovan in piept si nu poate deocamdata trece dincolo, umbla dupa o iubire pierduta, n-a cunoscut partea nevazuta a barbatului, dar este gata sa-si puna pe masa dragostei sufletul, luminisul gandurilor, ziua de maine, ca sa le guste impreuna, putin cate putin, fara pretexte inutile, gasindu-se inscrisi unul intr- altul ca cercul intr-un triunghi si poate la capatul drumului, cand vor deveni liberi, vor simti sentimentele cum tasnesc si-si vor imbrasisa zilnic umbra la care va ramane fiecare dintre ei singur nu stiu cum va fi mai departe fara freamatul urmatoarelor nopti. 25. Dor de-o femeie Dor de-o femeie-n toamna lunga Sa-mi tulbure tacerea pasul usor Gandurile la inima sa-i ajunga In noaptea cu vise din foisor. Pe cate zile stapan pot sa fiu Cate cercuri verzi am in trup Urc in cerul laptos sidefiu Cand crengile uscate mi se rup. Prin poarta sapata-n piatra dura Astept sa treceti mai departe Iarna va fi plina de caldura De lumina nu ma mai desparte. Deseori vad in oglinda pe mama Pun notele-n cantecul viorii Femeia sparge-n cioburi teama Zilele lovesc-n ciuturile morii. 26. Ludmila Iar un drum, iar o amintire trec peste ele nu ma uit inapoi simt orasul cu oamenii lui indiferenti ca pe un vant la marginea cerului, si umbra turnului cu ceas cazuta ca o taina imperfecta in cercul stramb al singuratatii. Totul se schimba voi pleca in parcuri cu alei drepte cu oameni multi dezinteresati care vor lasa in intuneric copacii si teama va sta cu mine pe banca, ca o toamna tarzie asteptand lumina sclipind in ochii femeii singure. Am fost in noapte mirat de umbra mea frumoasa pe peretele galben al camerei langa alte umbre statice de obiecte, alunecand spre fereastra unde o cheama luna nemiscata intrata langa gutuie, la geam. Imi este frig in golul fara tine pustiul coboara in mine pe ascuns ca intr-o pestera la miezul noptii, in care picura la intervale egale stropi sunt bataile inimii mele. Ma inspaimanta molia hartiei care-mi roade viata aruncata pe foi volante si ramane pulberea marunta a scrisului care se pierde-n uitare. Toate inimile-mi sunt iubite pana si inima rosie a lemnului careia totusi ii dau o valoare fiindca nu e buna de cruce. Pe inima mea o bruma de toamna e gata sa faca loc la ninsori, sunt atat de lovit incat ma misca iubirea ta pe sufletul meu intomnat. 27. Dorul neimpacat cu umbra lui Cand lucrezi cu sufletul, sculptezi in zapada, suna ceasul vesniciei topirea in lucruri, moartea straluceste mai tare decat dragostea timpul se scurge incet, apropiatii trec prin tine nevazuti drumurile se pierd in oglinda orgolioasei singuratati, n-am inteles frumoasa mea ca te voi pierde n-am inteles si e pacat. Am fost ca liliacul orb cand aripile ingerilor sunau printre stele somnul tau se cuibarea in somnul lor apele au fost acoperite de nuferi albi. Atunci m-am trezit in limpezimea diminetii sufletul tau fusese aprins sub magia de luna. . Nu ma plangeti, nu ma cautati, eu am plecat dincolo de dragostea voastra cineva a sadit in mine vulnerabilul dorul neimpacat cu umbra lui care fuge din lume si nu se opreste niciodata. (In amintirea Madalinei Manole) 28.Si zideste sotia atat de tacut in miezul durerii asteapta de la semeni imbarbatare lovit in ochiul stelei cu piatra-n destin ori numai de o gresala iluzorie cerul a aruncat asupra lui bulgari rostogoliti de timp omul cu increderea vie face din suferinte inele de lant scoate din fantana sa bucuria si o da vietii. cand il apuca disperarea durerea se refugiaza in haos si germineaza nu poate cuceri intinderea inainte sa fie supusa cu gandul atunci se opreste construieste caramizi de lumina si zideste sotia in trupul manastirii 29. Singura singura ai ramas femeia de foc cladita-n zapezi care-mi astern seara singura sub umbre vrei sa ratacesti nelinistile iernii sugrumate cu un lant de perle cu bratele-mi faci stransoare de cerc ochii saltati nemasurat prin aer ca niste arce de bolta in gradinile pieptului tau au rodit rotunde implinirile noptii se impletesc doua liane, iubind se inalta si sparg cerul cu ganduri singura tu inmiresmata de alb acum ai pus capat drumului printre ruine si in genunchi sadesti flori de sange acolo unde se va ridica din caramizi de lumina casa sufletului s-o locuim primavara si-n toate anotimpurile ce vor veni 30. Incep sa-mi adapostesc iarna gandul femeii se realizase dincolo de pragul inchipuirii cautarile lungi pline de intamplari isi gasira la vremea coacerii barbatul potrivit sa-i poarte sambetele care-i brazdase trupul de trei ori in cativa ani implinindu-se pe sine. timpul a trecut, copiii au crescut, au plecat barbatul s-a stins si tumultul s-a terminat viata ei alunecand in pustiu am citit pe file ingalbenite istorioara nu stiu adevarul viu cuvintele putine se dezvaluie intelesul lor ramane o intamplata tristete acum incep sa-mi adapostesc iarna de viitoarele umbre de singuratate de moarte am sa cer sprijin celor ce pot sa-i amane venirea 31. Inzapezit in uitare Am trecut prin anotimpuri impartind la fiecare colt femeilor intarziate-n cautari felii de luna. Alunecam in crusta lor moale in care crescusera trestii incarcate de vorbe stelele erau dispersate pe drumuri in carul mare se aranjase luna plina tarziu spre ultimul anotimp tacerea ma strangula cu o floare asezata intr-o vaza din camera ta pe perete portretul tau un pian prafuit si alte obiecte tu nu erai, te retrasesei in ele cu un vis odihnit Desfaceam plicuri dintr-o caseta cu incuietoarea ruginita cuvintele erau ruginite si ele cu o aroma vetusta durerea coboara prin oasele mele de ghips si ma curentam singur la degete m-am asezat la pian sa-i mangai clapele obosite sunetele adormisera Si asa am ramas inzapezit in uitare doar portretul tau imi facea cu ochiul prin singuratate. 32. Departarile-s vinovate de tradari O liniste duruta, o contopire-n deziluzie cohorte de lacuste vin in livezile cu meri in migratia femeilor spre alte tinuturi cu ramuri de maslin. Ne-ntelese semne fura caldura pruncii raman singuri in bataia vantului cu plansete ucigase pe acoperisul somnului, fara degete pentru mangaieri. Au joc de umbre pe frunte, nu stiu sa-si asculte diminetile frustrate, ramasi acasa li se inchid cararile copacii adorm in piciorele goale, se strecoara indoielile prin radacini. Femeia-i cazuta-n sangele uitarii o ambarcatiune la tarm, departarile-s vinovate de tradari zadarnic se zbate, n-o lasa desertul toarna nisip in pantofi intoarcerea devine un drum nestiut care se indeparteaza. 33. Ca o stea cu durere de lumina Daca cineva ma scapa de zilele lungi noptile se pierd printre obiecte vechi anii mi se desfrunzesc de dorinte, seara aduna umilintele si desfatarile in odaia-n care arde duhul focului. Ochii se bucura de fereastra luminoasa pe unde vad femeia venind printre flori sa imparta cu mine cuvintele auzite, surisul ei invinge teama din palme fuge uratul tacerii si-mi aduce din nou pofta sa-mi regasesc gandurile impreuna scrise pe hartia alba ca un pustiu de ninsori. O las sa-mi umble divin cu degetele calde prin simturile venite de la marginea lumii tot ce ma bucura este zambetul cu care m-atinge sub lampa aprinsa ca o stea cu durere de lumina. 34. Pe rau in sus Sa pot inlatura fiecare intamplare, hranesc cu ea ziua si noaptea cand norii incep sa verse lacrimi ma retrag aproape de rau. Sa ma desprind incet din ceata amintirii fara sa rada lumea de mine, imi deschid larg ferestrele dragostei, o sa respir aproape de dorinte libertatea sufletului lipsit de implinire. Tu sa te smulgi din chingile cautarii si sa tii drumul pe rau in sus, 35.Cineva vine pe rau Nu ma intrebati cum m-am razgandit si-n noaptea de cobalt m-am intors din drum. Stau intr-o casa de lemn in inima unei coline unde am vecini o moara si un rau. Nevazut de nimeni la marginea livezii de pruni traiesc intr-o cochilie in care se surpa timpul pe unde trec veveritele dupa alune si mersul femeii e imaginat pe poteci cu trupul imprastiind tandretea prin ierburi. Cosuri cu prune si alte fructe aromitoare sunt in camara cu vise. Cineva vine pe rau in sus la moara unde mereu isi macina taranii sudoarea imi striga numele, sa ma recunoasca sa-mi mangaie tamplele incaruntite devreme. Esti tu ori alta femeie fugara, poti sa imparti cu mine povarnisul, padurea si sa ne ninga iarna cu departari unde niciodata nu vom ajunge. 36. Femeia se umple de lumina si asteapta Echilibrul se rupe dintr-o data, incepe zbuciumul zilele si noptile alearga nervoase, se intampla lucruri care tulbura apele ganduri si frunze ruginite lovesc obsedant in geam e o raceala zilnica in sangele meu. Curg zidurile peste oameni, acoperisurile cad ploile sticloase se lovesc de marginile vantului cu foamea intunericului de ceata. Pasii se aud vaslind drumurile amare femeia se umple de lumina si asteapta, sa-i infloreasca soaptele in diminetile care vin, luceferii sa cada in marile lumii aproape de tarm insotiti cu torte de delfini. Durerea o sa se franga-n bucuria deplina se mistuie ca o patima in gand atunci voi simti femeia apropiindu-se pe masura ce ma tot indepartez in noapte. 37.Cu miros de scortisoara. Mi-am inghitit vorbele pe care le puteam scrie cu smerenia impacarii, neavand cui sa le spun le aud in mine strigatul un vulcan de foc sub taceri. Ma framanta o plecare o evadare din ceata prezentului in tinutul indepartatelor inchipuiri pana la femeia necunoscuta care-mi scria poeme cu miros de scortisoara. Ma imbrobodisera mangaierile ei in versuri a fost demult, acum scriu cu umilinta cateva cuvinte ramase cu mirosul ei un fel de a iesi din carapacea uitarii pocait in smerenie. 38. Aici moartea nu are cautare Vanturi suierate dincolo de mari Calaretul cu obrazul lipit de coama calului si urechea atenta la departari. Ziduri de piatra si hanuri strajuite de copaci ca niste fantome la marginea podisului unde stelele se aprind langa cornul lunii. Se aude un cantec cu parfum de campie din spicele lanurilor unde macii infloresc, o negraita puritate vine de la munte. Care in coloana cu lampioane rosii, cai alergand prin lumina alba deschid porti cu scartait nepasator pe unde se prelinge un fum pulverizat in singuratatea padurilor. Aici moartea nu are cautare, femeile o ocolesc si le ofera barbatilor in nelinistea vietii o iubire pe drumuri. 39. Intr-un alt anotimp Anotimpul poemelor nescrise femeie izolata intre mine si scris izvor intre sete si moarte-n pustiu. Clipele furate de ape, nuferii poarta copiii pe frunze langa lacuri au fost vazute viori la care grierii n-au voie sa cante. Pasarile au luat instrumentele de suflat au trezit zburatorul din poveste prin cantecele tarzii ale serii, l-au izgonit in noaptea fagaduita somnului la fetele dintre ape si paduri. Mangaindu-le a soptit fiecareia in vis viata si sufletul lui furtunos, lamurind stele-n miscare la retragere in castele de iubire din inima de nisip a poetilor. Odata cu ceasul cocosilor de luna cand se vor crapa zorii si muzele ies din letargie isi vor scrie poemele pe palma dreapta a soarelui intr-un alt anotimp. 40.Cand in genunci femeile asteapta Curg gandurile ca niste lampi de seu Se aciuieste umbra-n manastiri, In rai citeste sfantul Petru un eseu Adorm ascultatorii de miere in postiri. Se urca-n ramul de gutui o luna plina Si albe noptile se ratacesc prin gari Furtuni straine turla vremii inclina, La Dumnezeu ne plangem cu strigari. Si unsi c-un mir din fagurii luminii Cand in genunchi femeile asteapta, Durerea de pe capul inconjurat cu spini Sa se prelinga-n noi iubirile prin fapta. 41. Omul iubit al noptii Din noaptea in care am intrat sa nu-mi furati pasarile si zborul. Agat sufletul cu franghii de stele, incercuiesc fericirile si dezamagirile iti asez pe terasa inimii ghivece cu flori sa le uzi dimineata cu respiratii de ploaie. Caut sa ma desprind din somnul greu care ma scoate intr-un tunel fara lumina de unde ies doar cu mangaieri tandre. Tu femeie, stii, manata de patimi divine, imi pui in mainile albe de spaima sanii rotunzi si freamati usor. O durere nespusa omoara si ultimul vis dimineata senina e tot mai departe, cu genunchii tai calzi, de voi ramane o sa ma crezi omul iubit al noptii. 42.Nostalgie Nu ma mai pandesc frumoasele strazii cand trec pe sub ferestre, sa ma astepte sub teiul inflorit pe o banca unde azi odihnesc. Toate-s plecate, au luat timpul cu ele spatiul e gol, florile ofilite, pustiul intins. Au mai ramas cateva amintiri sa intampin toamna cum se cuvine, strang avutul acasa. Ploile-s lungi, noptile in crestere femeia adancita-n ganduri. O cumpatata preoteasa a toamnei pune in rafturi fiecare gest, sterge tristetea ca pe un praf si seamana incredere in ungherele inimii mele sarace. Pasari zburlite inving frigul si ceata, asteapta minunatele ninsori, le chem cu firimituri de paine. Simt cum bucuria topeste iarna din inima si femeia intretine focul. 43. Ma vor rani ninsorile Ma vor rani ninsorile cu alb, din acest unghi prin care trece vantul nici nu mai stiu cararea si-n spartura noptii au inghetat stelele parasindu-ma pe rand. Pe urmele mele se apropie lupii arborii si lumina pe care o port a unui felinar uitat in noapte ma salveaza pana la femeia in alb care ma culca cu descantece pe genunchi adeverind povestea iubirii la prima vedere. Sunt semne ca vinul fiert face minunile pe care le viseaza de a ramane vindecata de intamplare. Nu stiu daca pasii mei se vor mai intoarce ramane dorul de femeia despovarata, de visele lumii ca de propriile ei haine si de cateva zile impovarata cu dragoste. 44.Si ma intreb Acum totu-i altfel Ma pornesc sa ma acopar cu cateva randuri de bucurie Si nu mai vreau decat femei. Sa ma alunge dintr-un pat in altul, Sa ma biciuiasca legat de umbra lor Si sa ma speteasca la munca de jos. Apoi sa ma rostogoleasca intr-un cearceaf Si sa ma arunce in uitare Pentru ca vor altceva Si nu sunt pregatit Sa indur mai mult. Ma impac cu gandul ca-n posetele lor Sunt si banii mei castigati usor M-apuca dimineata, una ma scoala Ma stropeste cu apa si-mi arata fesele tatuate Lasa usa deschisa si pleaca. De auzul meu se sprijina un pat care scartaie, Or fi vecinii de deasupra care lucreaza. Ma prefac in cautare de pat Si orbit de soarele intrat buzna pe fereastra Alunec peste una dezbracata de taina Si ma intreb Unde sunt? Unde am nimerit? Ciclul Poeme Valarene 45.La tara In fanul la uscat din gradina Intorc pe fiecare fata o nefericita zi De coasa la tara. Dincolo de gard se plimba drumul spre rau Unde fetiscanele aluneca la soare Si se intorc cu nisipu-n clepsidre Pentru alt timp. Gastele vecinului pleaca intr-acolo Casa noua ridicata vizavi Tacuta, in curte o caruta cu flori ofilite O stiva de lemne si un tractor Zambind peisajului ars, Zdrentuit de furtuna trecuta. In zare O clopotnita inalta, cenusie Cu varful infipt in cer, lipita de o biserica alba Inconjurata de cruci. Satul pustiu Bate din nou clopotul Doamne cati oameni mor! Plec la oras. 46.Satul Pe vale satul intr-o vesnicie ramas strajuieste raul, pe coline paduri de stejar. Drumul serpuieste-n urcus cu pieptul de piatra dezvelit, printre case fantani cu roata in fata magura de calcar, cu arbusti chirciti de sete Intunericul coboara alunecand peste case, de pe coama padurii soarele priveste ceasul clopotnitei si pleaca mirat. Noi ne apropiem tacuti de locul sfintit unde am lasat copilaria jucandu-se cu timpul. 47. Satul meu Noptile albe, satul coborand in genunchi pe deal. Stelele jucandu-se deasupra viilor si luna coafata de intuneric, sus pe creasta padurii de stejari lumineaza vesel turla bisericii. Pomii infloriti, legatura dintre sat si cerul sau, aliniati pe o panta dincolo de drumul vesniciei. Dincoace se deschid ferestrele satul asculta cantecul cocosilor, semintele se arunca prin aer la hotarul dintre apele clare. Aerul desprimavarat de pacate miroase a cimbru si busuioc verde, in locul acesta s-a intamplat sa ma nasc fiu izgonit cu ochi de pamant. 48.Fanul Zilele mele impreuna cu ale tale aruncate pe funia de uscat rufe asteapta flamande soarele in ele-mi incarc norocul in carul cu fan si pornesc pe drumul toamnei sa-mi astern noptile in mirosul proaspat si sa-mi oblojesc trupul cu apa lui de toate racelile lumii il voi aseza apoi in fanar calcat de copii cu picioarele ca sa-i mentinem aroma si sa nu-si scuture floarea pana va veni iarna si-l va primeni vantul banuindu-l ca a innoptat in ploaie de cel ramas pana mai tarziu vor avea grije caii pana dau de gustul ierbii crude bucuria baietilor deveniti cosasi peste noi vor scutura anii ninsoarea pietrele se vor urca pe umeri apele se vor cobori in genunchi si sub talpi o sa se coaca iar fanul 49. Batranul Urca pe scara varstei in solitudine omul cu gandurile scrise si-n vorbe cu multe intrebari nepuse si raspunsuri clare si lungi. Un trup ponosit de prea multe intamplari care-ti mangaie auzul cu sunete difuze un cantec de leagan pe genunchi. Iarta tot neastamparul din pornirile iuti ale tineretii respira prin cuvinte alese invelit in omaturi de ceara ca intr-o rugaciune. Stie prea multe ca sa mai spuna se odihneste cu pauze scurte continua obosit si ingandurat cu ochi umezi, nevinovat de dragostea cu care ne primeste pe toti in inima sa ca pe niste copii fara varsta. 50. Bunicul Schijele vremii il lovisera din mers ca un fulger care a scrijelit copacul a mers mai departe calare prin destin cu un orgoliu mostenit din neam care-i stopa plecarile pe drumuri fara izbanda. Niciodata zilele si noptile nu erau la fel aveau riscul presupus al cautarii aura solemna facea din el un sfant supus greselii oamenilor pe care le intelegea fara sa le suporte cu usurinta Cu timpul clipele agatate de marginea nelinistii alunecau in gustul de cenuse al mortii cum se aud picaturile de ploaie lovind umerii incovoiati. Linii frante taiate pe fete spalacite cicatrici lasate de-a latul privirii este tot ce voiam sa nu se intample trecerea sa fie a unui intelept si nu o lamentare banala a sfarsitului firesc intamplat mai demult daca norocul nu era acasa. 51. Bunicul 2 Avea bunicul o palarie frumoasa mi-a daruit si mie una la fel mergea la munca in gradina ori pe camp isi aseza palaria jos sa nu o murdareasca eram mereu impreuna, il imitam ii placea sa ma imbrace la fel cu el fapt care s-a si intamplat copil cum eram, nu stiam ca-i bolnav si intr-o zi a murit nici asta nu am priceput dintr-o data asa ca imi tot asezam palaria pe cap si intrebam unde-i bunicul? De atunci am ramas doar cu palaria in ea se ascunde bunicul astazi ca sa fim impreuna nu numai in amintire, o port la munca in gradina o asez jos langa flori si sap. 52. Bunica ridicata-n picioare si aplecata se apropie de icoana e seara cand o vad destul de clar cu bucuria adunata-n ochi si rugaciunea pe buze pe drum trec carele zidite cu stiuleti mai sus de margini se aude-n rascruce o voce subtire un om alearga pe ulita-n panta nelinistea serii se furisaza in cutele fruntii se adancesc de atata povara de ani trupul se clatina usor pe o parte priveste bataturile palmelor fata-i se lumineaza si aluneca-n oglinda crapata mirata surade apoi neatenta se loveste de pat noaptea - umbra neagra se asaza langa perdele n-o lasa lumina sa-nfasoare chipul ei ingandurat de lampa se agata un fluture pictat bunica alearga sa inchida fereastra un om strain bate la geam frica-i ingheata vlaga in oase ulita toata-i pustie la luna latra un caine 53. Timpul ascuns Ma infior la trecerea stelelor peste casa batrana, a bunicii adormita intru domnul, pe o muchie din dealul viei. Ochii mintii o vad frumoasa si blanda, intr-o icoana pictata pe sticla colorata. Ma cobor in trecut, si in causul palmei se aseaza ingerii, o duc cu ei in cer. Raman apoi cu sufletul mutilat, de timpul ascuns in varsta mame 54. Cum plecam cu tata la coasa raman o vreme intr-un dreptunghi sapate urmele trupului si un ceas de piatra intr-o cruce de piatra care-si macina timpul in fire de nisip pe care le spulbera vantul pe ochii inchisi ai mortilor din adanc e atat de tacut tintirimul din sat incat fiecare cruce e un poem nescris linistea cade din turla inalta a bisericii si se sparge peste satul din vale ca o noapte lovita de sagetile luminii cand soarele abia iese pe coama dealului atunci trist ma prididesc amintirile cum plecam cu tata la coasa si somnul lui e acum mai lung decat somnul mi se pare moartea neingradita si libera iar viata discriminata, intrerupta inainte de limita fara sa fie nimeni vinovat invocand chemarea celui de sus de ce o face atatea chemari m-am intrebat prima oara cand a murit bunicul? batranii imi spuneau ca cei buni pleaca primii minciuna, unul rau a plecat la fel il stiam nu-mi dadea niciodata nimic l-a chemat si pe el 55. Mama Trimitindu-ma sa fac randul la capre am crezut ca mama ma pedepseste, imi spunea ca este o placere a copiilor din sat. Sfioasa imi cauta in ganduri neplacerile zilnice, zicandu-mi asa intr-o doara cine invata carte scapa. Filozofia ei era o alternativa pe care trebuia sa o aleg, altfel imi repeta avem destule treburi pe langa casa. Nu avea niciodata timp cineva, ceva, o chema in alta parte, vezi ca berbecul a rupt o scandura din uluca mi se parea ca a cazut cerul pe mine. Soarele raasarit ca un pepene galben cu raze statea pe coama dealului, dusesem oile la ciobani si ma intorceam agale acasa. In sinea mea gandeam cand voi fi mai mare, fug in lumea alba(alba?) si asa am tot mers pe la scoli. Aproape singurul din sat, acum nu mai merge nimeni sunt prea saraci. 56.Zidesc in cuvinte Sangele n-ar obosi niciodata inima se afla in largul ei pasare-n zbor sub aripi, plin de claritate aerul. Trupul mi-ar darui intreg o dragoste ajunsa la coacere cuibul de vant al tacerii. Ma inalt, resuscitandu-ma-n gand zidesc in cuvinte crezul, urc trepte-n initiere ma mangaie, tainica intelegere umbra mamei in chipul icoanei. 57.Ioane Am rupt o crenguta de cires inflorit Si o pun la crucea ta Ioane Iti placeau ciresele coapte bine si strugurii Acum te mistuie pamantul, Pe mine ma mistuie boala si singuratatea. Satul e la fel cum l-ai lasat Cu fete si feciori mandri, Cu jocuri si cantece faine, Feciorii se insoara la vreme Duminica asta a avut nunta, din neamul tau Feciorul lui Gheorghe al Spanzului. In rest, batranii imputinati asteapta Satul curge, oamenii pe care ii stii Incet, incet vin la tine O sa vin si eu Ai rabdare. Ai muncit mult, odihneste-te-n pace, Dumnezeu sa ne aibe-n grije Am plecat. 58.Noaptea adormitilor e lunga Dealul viei, cimitirul tata cu mama intrati pe poarta asfintitului in cochilia somnului. Dorm separat fiecare cu pamantul lui deasupra cate un visin le vantura desertaciunea. Satul ii acopera pe trei laturi s-auda cantatul cocosilor, la apus curge valea dorm cu capul spre apa, asteapta timpul invierii. Luna-i intr-un brad uscat stelele trec pe poteca alaturata un greier canta langa o cruce obosit se furiseaza-n ierburi, noaptea adormitilor e lunga. 59.Fetele din sat cand treceam prin sat fetele pe ulite isi dadeau coate ma prefaceam ca nu le vad cum dracu intra atata carte in capul baiatului asta dragut zicea una care ma cunostea mai bine sa nu fiu increzut si neprietenos intram in vorba cu ele se simteau ca petalele florilor cand le viziteaza o albina le mai trageam cu ochiul asa ca sa prinda curaj sa nu ramana mute precum copacii pe intuneric seara chicoteau cu baietii care intrebau ce mai e pe la Cluj desi n-au fost niciodata le povesteam cum arata cladirile strazile parcurile si in final ce frumoase sunt fetele in mini tarancutele rusinate de parca sufletul ar ravni la ceva mai inalt si inima nu le lasa isi plecau ochii in jos vinovati nu se mai lasau sarutate si pace. 60. Intamplare Langa fantana se culcase luna. Coborand galeata dupa apa s-a speriat si si-a mutat somnul pe acoperis ca sa auda cand intru-n casa. M-am impiedicat de scara si au inceput sa-mi clantane dintii - pesemne ca plecasem mult prea tarziu dupa apa si-am deranjat umbrele, pentru ca una se apropia incercand sa ma prinda in mreje, ascunzandu-se in spatele meu. Te-as duce cu mine - imi spune - dar ai galeata plina si-n ungherele mele nu-i loc pentru apa. Nu mai pot sa stau, lovit de durere inchid usa scap galeata si ma furisez inauntru infricosat. De-acum inainte o sa aduc apa devreme. 61. Cineva canta in frunza Cateodata urc printre maguri calcaroase catre plaiuri cu fanete pe pajisti drumul e greu printre arbusti in departare turme de capre miros de piatra si seva. Cineva canta in frunza o doina a locului sub un carpen chircit undeva intre plaiuri langa un izvor o coliba parasita adapost trupurilor obosite. Noaptea atat de bogata cerne stele peste fagi luna cade-n izvor un caprior vrea sa o soarba. 62. Mangai ciutura ca pe o cruce cand te caut nu te gasesc cand esti acasa nu stiu sa te caut si alerg de nebun pe drumuri iau gandurile cu mine si ma invalui in praful gros care se ridica la o simpla adiere de vant ochii, nasul, gura simt o arsura ma tarasc cu durerea-n oase intr-o calatorie spre ninsori sunt abandonat, sters, cuprins de panica cum ai arunca hrana pradatorilor gura cleiosa imi lipeste buzele cineva imi arata o fantana cu ciutura langa un fel de salcami cu teci mari gust una, au un gust dulceag salciu beau apa si-i tot salcie, eu sunt salciu mangai ciutura ca pe o cruce cineva i-a legat un smoc de flori sunt florile de camp pe care le culegeai tu sa le asezi intr-o galeata cu apa pe pridvor nu stiu sa vin sa te caut ori sa iau florile in care cred ca esti tu sa le asez in fata portii si sa-ti deschid inima. 63. Numai amandoi numai amandoi asteptam iarna intr-o casuta la tara sa alunece peste maguri avem lemnele pregatite tuica si vin pentru fiert si iarna se grabeste innoptam pe ulite desfundate sa intilnim tarani dezlegati la limba cu povestiri haioase din trei in trei zile vine si pleaca autobuzul la o rascruce de drumuri asteapta lumea Acolo-i inima catunului, magazinul alimentar, bodega unde poti vedea tarani adevarati mai des si mai vorbareti ca deobicei figuri necunoscute preocupate de mersul lumii noaptea se lasa cu ninsori pufoase dimineata innotam prin zapada pana la lemne avem sanie, schiuri si dealul aproape poate ar fi trebuit sa ne apropiem de cineva sa cunoastem vecinii, sa facem uz de prietenie cineva sa ne calce pragul sa simtim ca traim la tara o asteptare esuata avem un ciine mai prietenos decat noi ne insoteste peste tot bucurindu-se de harjoana si hrana destula nu ne scapa din ochi niciodata 64. Calul murg noaptea era valurita prin aer calul murg avea-n picioare drumul nu manca jeratic, manca intuneric pe felii de luna Pe marginile ei brodate subtire un steag imi flutura tacerea si toarna-n visuri inflorite nelinisti pe o intindere stearsa privirii Cu ochii ei de veghe peste somn o umbra pe care o simti aproape mama era icoana mea ocrotitoare-n bezna oarba calul murg cu numele Cezar pintenog si ascultator ma lasa sa-l incalec si sa ne pierdem in ierburi in cautarea unei zane pe care o vedeam in vise mi s-a parut ca am zarit doar fata morgana. 65. Casuta ta de pamant Daca mainile mele ar vorbi cu gesturi deosebit de tandre cu cate un ochi de-as putea sa-ti pipai sufletul cu degetele tale sa-mi aleg cuvintele sunet Pentru interioara mea chemare N-as mai rataci Pe carari pline de spaime Sa-mi plimb dragostea Cu cautari intarziate M-as opri la casuta ta de pamant unde dorm povestile in jucariile ascunse din copilarie. 66. Ascult cumintenia si sufar Demult coboram calare in campie vantul ma-mbujora cu mirosuri coapte unduitoarele lanuri ma imbiau la rau. Acum raman la casuta din dealuri pierdut intr-un gand cu aer de manastire. Am pasit pe pamantul bunicilor Ei numai sunt n-are cine sa se bucure, taina taranii a fost uitata sunt intr-o primavara in care nu mai infloreste nimic decat in aer singuratatea. Doar aceasta livada paraginita si fantana de la poarta nu trebuie sa plece pasarile si-ar uita zborul. Atunci stiam multe despre pamant acum ii ascult cumintenia si sufar. Nu mai am cu cine sa-l alint sunt singur in aceasta intamplare nimeni nu ma ajuta ma incurajez singur pierdut in cutezanta langa o fereastra batuta-n scanduri. 67. La casa parasita M-am irosit prin cuvinte ca prin ierburi cosite devreme langa talpa casei. Nimic nu ma mai mira ajung de unde am plecat ca pamantul rotit in jurul axei. Tu ar trebui sa fii acolo ca o piatra de hotar si lipsesti. De cand ne-am instrainat toti ca frunzele unui copac duse de vant toamna au ramas doar umbrele multe intamplari hazlii si cuvintele aruncate peste pridvor vecinilor disparuti. La casa parasita nici macar ferestrele mici nu mai privesc soarele au cuie batute-n obloane. 68.Podul de piatra E o punte care se arunca singura peste apa ii place sa zburde peste rau. Nu pot trece pe ea, daca se aseaza singura. Nici unui riu nu-i foloseste. Valurile o privesc cu suspiciune, nimeni n-a pus-o acolo. Arinii o vad ca pe un obstacol in cale si asteapta mana de om sa-i ciopleasca intr-un pod ca lumea. Satul din care sunt nu vrea sa ma stie, nu-i arde de nimic in aceste vremuri. Raman acasa cu gandul ca am destul sat in mine si nu-mi mai trebuie altul. Pana se va face un pod de piatra, podul asta il visez de copil. 69.Singura bucurie trec prin sat pe ulitele vesele n-am fost de cand eram copil pe la spate lumea isi da coate si se intreaba cine sunt ma strapunge un dulce fior ca o viitura care trece prin |
|||
Pune poezia Cicluri de poeme pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |