Ea se invarte in cercuri tainice,
vaneaza clipele cum sar peste praguri
mai ceva ca apele zagazurile
de nu se mai stapaneste,
ma ascute pe coasa durerii
cu sufletul intors in vechile cuvinte.
Nu ma pot dezlipi, este ca o ventuza,
cateodata imi face bine, alteori ma arde,
in jurul ei mainile imi par mai lungi
cu palmele ascunse intr-o tacere ireala
in care gandurile se aud.
Nimic nu seamana cu cea fost,
sunt ca o piramida de cristal.
Sub ea reflexele se trezesc aprinse,
lumini de platina sfasiind transparenta
dau numerelor o vibratie binara
si secretul numelui se lasa descifrat
pus ca o aura deasupra de cap.
Incearca pacatul si iertarea,
vino cu mantuirea mai aproape
judecata va fi oricum pozitiva. |