O casa alba-n strazi dosnice
cu armonii de talanga.
Linisti suind iederi-nalte pe ziduri. Tacere-n care luceferii cresc.
Si adolescenta cu trup smerit inflorind umbre de-a lungul rochiei;
Ar fi fost o intarziere de flaute prelungi intre geamuri cu muscate batrane; intre privelistea gradinei racoroase, intre dumbravile adanci din noi.
Sara de sara luna ar fi fost inger halucinat
grabit sa ne poarte caleasca;
si manile tale ar fi ajuns manile ei,
si n-as mai fi stiut deosebi lumina.
Ar fi fost o sfasiere de transparente si zori; corn
de luna intarziind singuratati brune, crai nou secerand arginturi vechi.
Stiu, in sarile acelea te-ai fi urcat in despletirea fara de seaman de unde fiecare revenim arhanghel sau stea.
Azi plang basmul, amar sa plangi
neimplinita armonie de talanga; si-n zbuciumul
de talangi adanci, scutura-te jale, usuca-te creanga.
|