Amurgea pe strazi dosnice; in gradini amurgea si palea.
Tu, umblai sa cauti pe vechile alei, printre frunze galbene, inima ta.
Umblai cu sicriasul manilor, cu clopotele pleoapelor, sa cauti inima in straturile amurgite.
Daca ai fi stiut canta,
ai fi regasit inima ta;
ai fi regasit-o in amurgirea de comoara galbena,
in intomnarea de arama.
Daca ai mai fi stiut plange, ai fi regasit inima ta in cea din urma picatura de sange din soarele care amurgea
Mai stii sa taci?
mai stii sa pogori
pe trepte albe si pe unde intomnate?
in gradinita din preajma sufletului
mimozele spun in melodii galbene ca ai sa vii.
Geamurile albastre si verzi,
ferestrele vechi,
asteapta mereu lumina aratarii tale.
Daca mai stii sa taci, daca mai poti canta, vei veni sa plangem, eu, ochii tai, tu, inima mea.
Daca mai stii plange, vom merge in gradina inserata, si-ntr-o plansoare cu pete de sange vei plange tot ce n-ai plans alta data.
Si vom tacea apoi,
si vom pleca,
eu, cu florile moarte ale ochilor tai,
tu, cu o ciuta muribunda pe brate: inima mea
|