Aseara mi-a murit vecinul de pat,
Acum odihneste in capela,
In straie albe stangaci imbracat.
Bolnavii care au venit sa-l vada.
L-au compatimit, cu ochi tacuti, si-apoi smerit,
S-au strecurat pe usa capelei,
Temandu-se ca mortul sa nu le spuie
Ca nu mai au nici ei mult de trait.
Cum am ramas singur cu prietenul, care in nopti de veghe
In linisti de seama,
Mi-a cuvantat, cu grai bun de frate,
De-nsanatosire si de mama,
Am indepartat giulgiul, sa-l mai vad o data, In lumina tacuta a diminetii de iarna, Care-mpanzise, domol, odaia toata. Si-asa m-a durut cum dormea intins. Cu chipul fara urina de dojana,
sarac si umil,
ca m-a podidit tusa.
Si-am plans incet, cu mainile la ochi, ca un copil.
|