Aprilie, luna in care mor multi ofticosi va veni sa ne sarute geamurile cu lumina transparenta si fluida, improspatand brazilor - ramurile.
Si va fi iar veranda plina de bolnavi. Sora Madeleine va surade, impartind vorbe bune ca dintr-un cos cu daruri; numai eu voi sta la geam, cu ochii calzi, tanjind
Mama S-ntr-o dupa-amiaza cu aer racoros, dupa o ploaie fina si calma ca un planset de ofticos, sara, prietena Madeleine va ramane ingrijata langa mine, fiindca voi avea febra si-n somn aiurand voi pomeni mereu
de tine.
Am sa ma destept in dupa miez de noapte
si-am sa caut manile surorii.
si o sa ma doara auzind
cum afara se-ntorc cu scancet de litanie - cocorii.
Si fiindca nu voi putea plange,
gura mi se va umple de cald si de sange.
Spre dimineata cand bolnavii se scoala
cu gemete si-ntrebari pe jumatate,
voi dormi frumos,
cu manile a rugaciune pe piept incrucisate.
Si poate ca voind sa ma aseze in capela,
ma vor plimba descoperit prin gradina.
Si cum ma vor purta tacut pe alei
in dimineata vibrand ca o coarda de violina,
se va pleca o creanga de copac
umbrindu-mi fata cu tacere
si sarutandu-ma blajin cu floare alba
ca o tarzie si cuminte mangaiere
Si cum ma vor fi lasat sa hodinesc putin cu fata galbena brodata-n albul aprilin, va fi atata liniste in jurul meu, creanga va sta boltita asupra-mi cu teama, ca-as vrea in clipa ceea sa te rog, cand vei afla de moartea mea, sa nu plangi, mama.
|