Incleștat ȋn absurd sub ziduri de ceara
pendulul se-oprește .
Timpul nu trece, ȋncepe sa doara.
Frica arde iluzia-n tine, corpul tensionat se-arcuiește.
Sa fie sfȃrșitul ce vine?
E spaima de lumea de-afara,
e visul ce-aduce fantasme,
e demonul de viața amara.
Un scarțȃit rugint se aude,
corpul tresare de spaima.
Ușa-i acum larg deschisa
Te-așteapta lumea ȋn care timpul se scurge .
Radu Costa
|