de Carare Petru
I
Granita cu santinele,
Doua lumi multe drapele
Sub acelasi cer cu stele.
Doua lumi multe popoare:
Unu-i mare, altu-i tare
Sub acelasi cer cu soare.
Doua lumi cu guri de tun,
Cate vorbe tari isi spun,
Cimitirul li-i comun
II
Ne pregatim mereu de aparare
Cine o sa ne atace oare?
Probabil, vecinii,
Dar si ei vor pace,
Si ei se tem sa nu-i atace
Alti vecini.
Astfel, temandu-se unul de altul,
Toti isi pregatesc asaltul.
III
Puneti mana pe el!
Am date precise:
Gandeste altfel
Ca sa-l omoare la sigur
Pe viitorul dusman posibil,
Ei omoara pe toti,
Cum ii omorau pe vremuri biblice
Stravechi irozi pe toti copiii
In speranta de a-l nimici astfel
Si pe nou-nascutul Isus Hristos.
IV
Vin apele mari ale fricii,
Patrunde tremuriciul in oase,
Cuvintele devin gaunoase.
Noe are o singura corabie,
Vrea sa salveze curajul lumii
Acesta imbarcat,
Corabia devine pe jumatate goala.
Vin apele mari ale fricii
V
Rasplata grea pentru cuvinte
Ce unui rege-i vin in minte,
In mars fortat, cu cant vioi,
Ne duc mai marii la razboi,
Cu trupul mergem inainte,
Si-n gand fugim toti inapoi.
VI
Blestemul nostru este plin
De-o neinduplecata ura:
Cei ce ravnesc pamant strain
Sa moara cu tarana-n gura!
VII
In cartea rosie se-nscriu
Atatea animale pieritoare.
Cand vom trece in acest registru
Si sumedenia de mici popoare?
VIII
Cand o sa terminam cu toti dusmanii?
O parte mor in razboaie.
Dar cei ramasi in viata, cu anii,
Starnesc o alta palalaie.
IX
N-au fost si nici nu sunt oameni acei
Care omoara copii si femei,
Chiar de-s inarmati cu mii de idei.
Cei care-n nopti intunecoase
Aprind palate si case,
In loc sa dea focul in vatra,
Sunt barbari ramasi din era de piatra.
X
De ce luptam
Noi intre noi?
Sa lupte cei ce vor razboi!
Ministri, voi,
Si premieri,
Aveti toti sange-n calimari.
XI
Stropsit sub cuirasate carapace,
Glasul durerilor tace.
Sub bolta aceasta albastra
Voia cui in lume se face?
Faca-se voia noastra!
|