Esti umbra celui care traieste-n vesnicie
Ce s-a nascut cand totul parea sa nu mai fie,
El isi petrece timpul nemasurat in veacuri
Si tot purtat prin haos s-a-ncununat cu lauri.
Priveste clipe care se scurg si se separa
Si cate dintre ele se nasc a doua oara,
Priveste zile care se sting in fiecare noapte
Si cum revin din nou la fel ca celelalte.
Tu nu cunosti ce este, cat timp nu esti cu tine
Si nici ce-a fost nu stii si nici ce va mai fi,
Zadarnic cauti semne ce vrei sa te indrume
Cat timp nu stii macar ce cauti tu in lume.
Si iata ca-ntr-o clipa, o liniste apasa
Pe tot ce inconjoara pamantul de acasa,
Doar umbra speriata se-ntreaba chiar pe ea
Ce s-a-ntamplat cu ceea ce a uitat deja.
Un glas se aude-n juru-i, rasunet ca de clopot,
Nestavilite umbre, lumini si ape-n clocot,
Priveste-ma mai bine si spune-mi cine esti
De nu stii nici acum degeaba ma cunosti.
O, cum sa nu stapane, sunt umbra celui viu
Si n-as fi fara tine si recunosc caci stiu,
Ca tu stai in lumina si-asa ma vad si eu,
Lumina care pururi o poarta doar un Zeu.
Acum raspunde-mi iarasi la alta intrebare,
Tu cel calauzit de raza unui soare,
Stii ca sunt omul care lumina ma-ncalzeste?
Si fara de lumina nici umbra nu mai este.
de Monica Mutuliga (Ionescu)
|