Ma plimbam prin iarba uda, luand trifoiul la-ncercare
cu picioarele desculte si cu mintea la plimbare
rataceam printre cuvinte, fara un liman anume
cand deodata, pasari multe, toate m-au strigat pe nume.
Si ecoul fara noima, nu chemasem vreun raspuns,
toate astea dintr-o data, au venit si m-au strapuns.
Cum de totul, dintr-o data, cu natura-n cardasie
au descins ca o armata, m-au stropit cu voiosie?
Ravasit, cu fruntea uda si cu-o mie de-ntrebari
caut cerul, orizontul, poate voi gasi schimbari
si atunci, pe o petala, arcuita vag spre soare
vad o perla de lumina, strop de roua in stransoare.
Imi zambea si nu te mint, avea un suras gingas
se uita suav la mine, proptita de-un betigas.
Zic desigur, nu-i a bine, ma tratez cu-n strop de roua
si am chiar un junghi in coasta ca va spun acum si voua,
dar mizez pe poezie, este-un aliat de fala
si intind timid un deget, il scufund in umezeala.
Picatura ma cuprinde, spiraleaza-ncet pe mana
si-mi aduce prospetime-nfasurata-ntr-o bobina.
Prind deodata-n fulgerare, intelesul printre randuri
am captat din intamplare, ale tale bune ganduri.
|