Cerul era aproape, puteai simti mirosul puternic de ozon.
Sufla din greu si asculta nedumerit ecoul,
se sparsese in mii de cuvinte si nu avea nici un inteles
Putea sa simta gustul tacerii, era ciudat, aducea a paine
dar nu-i venea nimic in minte,
ceva, sa-i aduca un raspuns
Spirale luxuriante de verde pur se agatasera de cer
si il sileau acum sa picure lacrimi de roua
ce se lipeau lacome de parul ravasit
Cu primul pas sparse tacerea si stoluri de fluturi multicolori
unduira molcom catre primul popas
unde atarnara din lou, lenesi
Si atunci, prinse curaj sa strige, sa arunce din nou cuvinte catre pretutindeni
sa sfideze macar ecoul indecis
si sa-l inunde cu propria-i neputinta
In zborul lor, cuvintele s-au imbibat de roua si au fulgerat meandre.
Au parut ca se indreapta catre cer, dar s-au razgandit
si s-au strecurat printre pietre
Imediat, dintre pietre au inceput sa iasa ramuri, intai subtiri apoi, nerabdatoare,
au crescut, intr-o framantare frenetica,
printre franturi de ceata zdrentuita si rumoare
Intr-un sfarsit, cand linistea intinse iar liane bifurcate catre nicaieri
privi copacul si privirea i se-ntoarse
ca-ntr-o oglinda a inimii sale.
|