Cartea Poemelor
*** 5 ***
Oare,la poarta,cine-o bate?!
Un zgomot surd,s-aude-n lemnu' usii,
Cerand ca s-o deschizi;
Un inger,poate-n toiu' noptii,
Sau..demonii,flamanzi?!
S-aude prima bataie,precum in minte
Dau navala armata sutelor de ganduri
Si te-ncongioara-n sunete metalice,stridente,
De-ti tremura tot corpu',varat colo,adanc,in asternuturi,
Apoi,a doua,ca valvataia focului,atunci cand inima
Razbate printre chinuri,luptand,cu forta-I tainica,domoala,
Atunci cand pacea vrea sa s-o gaseasca,drept loc printre morminte,
Si-atinge-n treacat,marmura rece,
Pe care soarta,se pare ca ti-o pune drept cumpana,
Sa iei aminte,ca de-o carte nescrisa-n care sta pavaza,o lege..
Un zgomot plin,s-aude-n zidul cel de piatra
Ce sta-va dinaintea ta,drept fortareata,
Te-ndeamna a te intreba:
"E clipa-n care .sa ma retrag,
Sau.sa pasesc,in fata?"
Si de indata,se rasfrang,
Esente de tamaie,dintr-un brad,
Si totul.parca se sfarama,rand pe rand,
Cu fiece lucru,chip zidit,de mana ta,de-acum beteaga,
Iar lacrima-ti pe-obraz,s-asaza,bland,
Drept semn ca nimeni cunoscut, n-o sa te mai vada.
Oare,la poarta,cine-o bate?!
Si sar in laturi,lanturile,de-acuma,rupte,
Cu tot cu legile-omenesti,celea nedrepte
Iar tot ce-ai cunoscut,vreodata,se-afla-n spate,
Pe langa tot ce vei cunoaste.
Sta-va 'naintea-ti precum flacara unei lumanari,
Va sa-ti lumineze calea-n ceasu' temator,al mortii,
Atunci,cand privit-au ochii, pentru ultima data,catre nori
Iar inima,incet,incet,nu a mai vrut s-alerge,pe fagasul privilegiat,al sortii..
ŠTh3Mirr0r
|